Sari la conținut

[ SPORT ] Barcelona, ofertă de 100 de milioane € pentru Richarlison. Everton a refuzat pe loc


Dumii

Postări Recomandate

Postat

După ce s-au consultat și cu tehnicianul Carlo Ancelotti, oficialii de pe Goodison Park au decis să refuze oferta, declarându-l pe sud-american netransferabil. Se pare că una dintre condițiile puse de reputatul tehnician italian la venirea la Everton a fost să aibă garanția că cei mai buni jucători ai echipei nu vor fi vânduți, pentru ca anul viitor să construiască o echipă capabilă să se lupte pentru un loc de Champions League.

Cum Richarlison e văzut de fostul antrenor al lui Napoli cel mai bun jucător al lui Everton, decizia din punctul lui de vedere a fost simplă. Nu același lucru se poate spune, însă, despre oficialii clubului, care vedeau în această mutare o oportunitate financiară excelentă. Mai ales că Richarlison nu e un fotbalist care să fi impresionat în mod deosebit cu cifrele sale: a jucat 65 de meciuri pentru "caramele", reușind 24 de goluri și 6 assisturi.

Richarlison a fost adus în iulie 2018 de Everton, de la Watford, gruparea din Liverpool plătind pentru transferul său aproximativ 45 de milioane de euro.

Cum și varianta Rodrigo (Valencia) a căzut pentru Barcelona, catalanii mai au la dispoziție doar două zile pentru a găsi un înlocuitor pentru Luis Suarez, care va absenta tot restul sezonului după operația suferită.

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate