Sari la conținut

[IT] Google și Meta au făcut o înțelegere diabolică pentru direcționarea reclamelor Instagram către adolescenți YouTube ”necunoscuți”


Postări Recomandate

zuckerberg.jpg

 

Potrivit unei investigații apărute în publicația Financial Times, Google și Meta au negociat în secret o înțelegere profitabilă pentru ambele companii, în care Meta direcționează reclame Instagram potențial „toxice” către adolescenți din rețeaua YouTube, Google manipulând datele despre aceștia astfel încât utilizatorii vizați să apară etichetați în sistemul Instagram ca “necunoscuți”. Tot FT susține că Google știa că publicul vizat este alcătuit din minori, dar a trecut sub tăcere acest detaliu, pentru profit.

„Pactul” dintre Google și Meta a fost pus în aplicare într-o perioadă în care aplicația rivală TikTok era în plină ascensiune, existând riscul ca rivalul ByteDance să capete un control absolut asupra publicuilui vulnerabil/ușor influențabil (ex. copii minori și adolescenți), dependența (oricât de toxică) față de TikTok amenințând profiturile viitoare, posibil chiar viitorul companiilor sus amintire. Sau cel puțin, așa ar fi fost mentalitatea corporativă după care s-au făcut aceste înțelegeri secrete.

Este vorba de utilizatori pe care Google i-a încadrat la categoria de vârstă 13-17 ani, dar care prin furnizarea parametrului ”unknown” către complicele Meta au fost vizați cu reclame Instagram încadrate la categoria 18+. Aparent, aceste abuzuri au fost comise cel puțin în cursul anului în curs, fiind identificate campanii ilicite de marketing propagate către utilizatori YouTube din Canada și Statele Unite. Dar având în vedere acoperirea globală a YouTube și controlul cvasi-inexistent în ce privește respectarea bunelor conduite de business în regiuni cu legislație permisivă, cum ar fi țările din regiunea Asiei, sunt șanse mari ca abuzurile constatate sa reprezinte doar vârful aisbergului într-un viitor scandal de și mai mare amploare.

Potrivit reporterilor Financial Times, Google are la dispoziție încă din anul 2021 instrumente multiple pentru a determina cu grad ridicat de încredere vârsta deținătorilor de conturi YouTube, începând de la aplicația YouTube, până la servicii conexe pe care utilizatorii Google le folosesc în mod concomitent.

Chiar în timp ce campania de reclame Meta era în plină desfășurare pe YouTube, CEO-ul Mark Zuckerberg s-a prezentat în fața Congresului SUA, în luna ianuarie 2024, cerând scuze familiilor copiilor care au fost victime ale exploatării și abuzurilor sexuale pe platformele sale.

 

 

sursă: Click

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate