Administrator RĂDUCU Postat August 7 Administrator Postat August 7 Mai multe percheziţii au avut loc, miercuri, la persoane care ar fi înşelat bănci, cărora le-au prezenta documente false pentru a putea cumpăra maşini de lux în leasing, în valoare de peste două milioane de lei, care ulterior erau valorificate fraudulos. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Română, lucrători de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Timiş şi procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au făcut 12 percheziţii domiciliare în Timiş (zece), Bucureşti (una) şi Ilfov (una), într-un dosar privind înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave. „Din cercetări a reieşit că, de la începutul anului 2024 şi până în prezent, mai multe persoane, specializate în crearea de mecanisme financiare de fraudare a instituţiilor bancare, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi prin persoane interpuse, s-ar fi folosit de prezentarea unor date financiare nereale sau tranzacţii comerciale fictive, achiziţionând (în sistem leasing) autoturisme de lux, cu o valoare de peste 2.100.000 de lei. Ulterior, persoanele în cauză ar fi înstrăinat autoturismele, în vederea valorificării acestora în mod fraudulos", se arată în comunicat. Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române a asigurat suport de specialitate în acest caz. STIRILEPROTV.RO
Postări Recomandate