Sari la conținut

[FOTBAL] - S-a anunțat cât costă închirierea Stadionului Steaua în funcție de zi și de oră. Prețuri și facilități, anunțate de MApN


KING | ROBERT

Postări Recomandate

În acest sezon, faptul că Arena Națională a fost gazda mai multor evenimente altele decât fotbalul i-a determinat pe cei de la FCSB să găsească soluții pentru meciurile de pe teren propriu, iar Ghencea le-a fost gazdă în trei rânduri.

În ciuda unor momente în care s-a aruncat cu acuzații de-o parte și de cealaltă, în cele din urmă s-a ajuns la un numitor comun după ce Prim-ministrul Marcel Ciolacu a pus presiune pe Ministerul Apărării să accepte închirierea bazei către orice club este dispus să plătească

Ministrul MApN, Angel Tîlvar a semnat Regulamentul pentru stabilirea tarifelor și a condițiilor de punere la dispoziție comunităților locale, persoanelor fizice și/sau juridice interesate a bazelor și/sau instalațiilor sportive aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale și în folosința Clubului Sportiv al Armatei Steaua.

Inițial s-a crezut că totul este bătut în cuie pentru derby-ul FCSB - Dinamo, dar documentele nu au mai fost semnate în cele din urmă, iar principalul motiv a fost legat de faptul că Gigi Becali nu ar fi îndeplinit cererile financiare ale administratorului arenei, CSA Steaua.

NiZoYXNoPWNiZjlmNzg5NmNlYTA4OGU0ZWYyNjEy

Până la urmă, FCSB a putut juca pe stadionul de 90 de milioane de euro construit în Ghencea partidele cu CFR Cluj, victorie cu 1-0, cu norvegienii de la Nordjaelland, scor 0-0, și cu Universitatea Craiova, pe care a învins-o cu 3-0.

Acum, sub semnătura ministrului Apărării Naționale, Angel Tîlvar, a fost publicat nomenclatorul prețurilor pe care trebuie să le plătească cluburile sau persoanele care doresc să închirieze facilitățile bazei sportive din Ghencea, anunță GSP.ro

Jmhhc2g9ZWE0NGMwOGMyMTJhMjBiMzg0OGEwNjBk

Închirerea Stadionului Steaua pentru un meci în weekend, în nocturnă, costă 47.750 de euro fără TVA. Becali a plătit peste 140.000 de euro, fără TVA, pentru trei partide.

Tarif Basic 1: meci disputat în timpul săptămânii, fără nocturnă - 34.700 euro fără TV

Tarif Basic 2: meci disputat în timpul săptămânii, cu nocturnă (8 ore de funcționare) - 36.700 euro fără TVA

Tarif Premium 1: meci disputat în weekend sau sărbători legale, fără nocturnă - 45.750 euro fără TVA

Tarif Premium 2: meci disputat în weekend sau sărbători legale, cu nocturnă (8 ore de funcționare) - 47.750 euro fără TVA

Într-o notă de subsol se precizează că prețul de înlocuire completă a gazonului, în situația distrugerii, este de 750.000 euro cu TVA

Jmhhc2g9NDY3YzU5MmViY2VhNWE4YWM3NTA2N2Zh

Facilități puse la dispoziție pentru pachetele Basic la Stadionul Steaua:

două vestiare pentru jucători

două vestiare pentru antrenori

tribuna 0, tribuna 1, inelul 1 din tribuna 2 și peluze

sisteme suport desfășurare meci

generator de rezervă

facilități instalare VAR

loje nivel 1 (22 loje)

parc auto VIP

parcare auto presă

spații comerciale, lounge VIP

spații organizatorice (amplasare camere TV și echipamente media, sala conferință de presă, case de bilete)

cabinet medical, cabinet antidoping, asistență tehnică cu personal propriu subcontractori.

Facilități puse la dispoziție pentru pachetele Premium pentru Stadionul Steaua

Pe lângă cele de la pachetele Basic, apar următoarele:

două vestiare suplimentare pentru jucători (câte unul de fiecare echipă)

două vestiare suplimentare pentru antrenori (câte unul de fieacare echipă)

inelul 2 de la tribuna 2 și peluze

zonă de recuperare după efort (saună uscată, bazin, sală masaj, gheață 200 kg, câte 100 kg pentru fiecare echipă)

spații catering lounge VIP etaj 2

loje nivel 2 (18 loje)

NjY0ZWM5MGUwZThjNTljYzQxMTE5M2U0YTkyYg==

100 locuri de parcare la tribuna 2

Ce condiții trebuie să îndeplinească solicitanții pentru a închiria facilități din baza sportivă administrată de CSA Steaua

să trimită solicitarea prin mail sau prin poștă către comandantul/președintele CSA Steaua

să anexeze cererii actul de identitate sau de înregistrare

să nu facă obiectul stării de insolvență sau de faliment, reorganizare, dizolvare, lichidare, închidere operațională etc

să nu fi fost condamnat în ultimii trei ani prin hotărâre definitivă a unei instanțe, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale

să nu aibă datorii către bugetul de stat

să ateste legalitatea activităților executate

să nu figureze cu datorii față de Ministerul Apărării, în baza unei declarații pe proprie răspundere.

 

Sursa: digisport.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate