BoGdY Posted January 8, 2020 Share Posted January 8, 2020 Jucătorii Barcelonei, alături de întreg staff-ul, dar și de conducerea clubului, au călătorit spre Arabia Saudită, pentru meciul din semifinalele Supercupei Spaniei, împotriva celor de la Atletico Madrid. În avion, atât cei mai importanți fotbaliști din vestiarul campioanei Spaniei, dar chiar și președintele Josep Maria Bartomeu au purtat discuții cu Arturo Vidal (32 de ani). Jucătorul din Chile a anunțat, înainte de începutul perioadei de transferuri, că vrea să plece de la Barcelona și să ajungă la o altă echipă, unde "să fie important". Cei de la Inter Milano au arătat un interes deosebit pentru Vidal, însă conducerea formației blaugrana nu vrea să îl lase să plece. Arturo Vidal a dat-o pe Barcelona în judecată, însă Josep Maria Bartomeu pare să-l fi iertat Arturo Vidal chiar a fost protagonistul unui eveniment mai puțin plăcut pentru oficialii echipei. Fostul fotbalist al lui Bayern Munchen a dat în judecată clubul și a cerut anumite bonusuri financiare pe care el și avocatul lui susțineau că jucătorul le are trecute în contract. Chiar și în urma acestui incident, Josep Maria Bartomeu, președintele Barcelonei, pare să fi uitat pretenția pe care Vidal a avut-o și chiar a încercat să îl convingă, în avion, să nu plece de la Barcelona. Potrivit Mundo Deportivo, atât Bartomeu, dar și jucători precum Leo Messi, Luis Suarez și Jordi Alba i-au spus lui Vidal că au nevoie de el la echipă și că speră să nu îl piardă. Arturo Vidal este pe placul colegilor, dar și al staff-ului tehnic, pentru că se antrenează foarte bine și a avut prestații bune de fiecare dată când a intrat pe teren. Mai mult, jucătorul de 32 de ani a marcat de șase ori, în acest sezon, pentru Barcelona. Meciul dintre Barcelona și Atletico Madrid, din semifinalele Supercupei Spaniei, va avea loc joi, 9 ianuarie, de la ora 21:00 și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS/RDS. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Archived
This topic is now archived and is closed to further replies.