Sari la conținut

[Stiri Lume] Un avion cu 72 de oameni la bord s-a prăbușit în Nepal. Aeronava „s-a rupt în bucăți”


ZoZoLe @ LCS

Postări Recomandate

Un avion cu 72 de persoane la bord s-a prăbușit duminică lângă aeroportul Pokhara, situat în centrul Nepalului. Până în prezent, 67 de cadavre au fost recuperate, au anunțat autoritățile locale.

profimedia-0749766240.jpg

UPDATE ora 12.30. Bilanțul accidentului aviatic din Nepal a ajuns la 67 de morți, a transmis poliţia locală. Sunt însă șanse minime ca vreo persoană din cele 72 câte se aflau în aeronavă în momentul prăbușirii să fi scăpat cu viață. „Treizeci şi unu (n.r. – de corpuri) au fost transportate la spitale”, a declarat ofiţerul de poliţie AK Chhetri. El a adăugat că alte 36 de corpuri fără viaţă au fost găsite la locul prăbuşirii avionului. Știrea inițială: Avionul ATR 72 Yeti Airlines zbura de la Kathmandu la Pokhara, în momentul în care s-a prăbușit la aterizare, luând foc după impactul cu solul.


La bordul aeronavei care s-a prăbușit lângă orașului turistic Pokhara, situat la circa 200 km de capitala Kathmandu, se aflau 68 de pasageri, inclusiv zece cetăţeni străini şi patru membri ai echipajului. „Avionul s-a rupt în bucăți. Ne așteptăm să recuperăm mai multe cadavre”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei pentru Reuters. Potrivit imaginilor de la locul tragediei postate pe rețelele de socializare, se poate vedea un fum negru și gros și resturi ale aeronavei în flăcări. 

Pentru operațiunile de salvare de la locul accidentului aviatic au fost mobilizați inclusiv soldați nepalezi. Prim-ministrul nepalez Pushpa Kamal Dahal a convocat o reuniune de urgență a cabinetului său și a cerut agențiile de stat să ajute la operațiunile de salvare.

Acesta este cel mai grav accident din Nepal din 1992, când un Airbus A300 al Pakistan International Airlines s-a prăbușit pe un versant în timp ce se apropia de Kathmandu, potrivit bazei de date a Aviation Safety Network. Avionul avea o vechime de 15 ani, potrivit site-ului de urmărire a zborurilor FlightRadar24.

Sursa


 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate