Sari la conținut

[FOTBAL] De ce e optimist Gigi Becali că fotbaliștii de la Dinamo Kiev și Șahtior vor semna cu FCSB


Ciudățel

Postări Recomandate

YXNoPWNiZDY1NjVkNWVhOWYxOGZjYmZiNjdiZjIyOGYxODAw.thumb.jpg

 

Ei au avut oferte, dar au zis că 'în țară se luptă și tu să joci fotbal?'. La mine, e situație specială, că ei stau în Pipera și vin să dea o mână de ajutor unui om care găzduiește 30 de jucători, cu cazare, mâncare, cu totul, pe care am făcut-o dezinteresat.

Nicio problemă, pot veni doar să se antreneze și atât. Putem să le găzduim pe toate, avem terenuri, avem tot. Am dat ordin ca totul, până când vin ei, să fie la condiții de cinci stele”, a spus Gigi Becali

Fără salariu, doar primă de obiectiv

 

Gigi Becali a anunțat că nu este dispus să le ofere salarii celor trei ucraineni, însă le-a transmis, prin intermediul lui Mircea Lucescu, faptul că le va acorda câte un bonus în cazul câștigării campionatului.

”I-am zis lui Mircea că pot să le dau primă dacă vom câștiga campionatul, dar nu cred că se gândesc ei la bani la ora asta”, a declarat Gigi Becali.

sursa

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate