• Like 4
  • UP 2
  • Fortzaaaa 1
  • Mor de râs 2
  • Dislike 1
Sari la conținut

[TENIS] Cu cine joacă Simona Halep în turul 2 de la WTA Miami 2022! Cum arată programul până în fazele superioare


TeDy @ Romania

Postări Recomandate

Postat

Simona Halep a părăsit Indian Wells, după eliminarea în semifinale, şi se pregăteşte pentru WTA Miami 2022. Românca şi-a aflat adversarele de la doilea turneu al lunii martie.

Simona Halep (26 WTA) va juca direct în turul 2 la WTA Miami 2022, beneficiind de statutul de cap de serie 23. Ea o va înfrunta pe învingătoarea meciului Greetje Minnen (Belgia, 80 WTA) – Daria Saville (Australia, 409 WTA). Indiferent de adversară, va fi primul meci direct.

În turul 3, dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem ar putea da peste britanica Emma Răducanu (13 WTA, cs 11) sau Katerina Siniakova (Cehia, 55 WTA).

Lucrurile se complică și mai mult pentru Simona din optimi. În această fază a competiției ar putea să joace cu altă sportivă din Cehia, Karolina Pliskova (8 WTA, cs 6), sau Camila Giorgi (Italia, 30 WTA, cs 27.

Posibila adversară din sferturi a Simonei Halep se alege dintre principala favorită, belarusa Aryna Sabalenka (3 WTA), ucraineanca Elina Svitolina (18 WTA, cs 15), elvețianca Belinda Bencic (25 WTA, cs 22) sau rusoaica Daria Kasatkina (28 WTA, cs 25).

În semifinale, Simona ar putea da peste estona Anett Kontaveit (5 WTA, cs 3), tunisianca Ons Jabeur (10 WTA, cs 8), americanca Danielle Rose Collins (11 WTA, cs 9) sau germanca Angelique Kerber (16 WTA, cs 13), ca să dăm doar câteva nume.

Dintre favoritele aflate pe jumătatea inferioară a tabloului le amintim pe poloneza Iga Swiatek (4 WTA, cs 2), grecoaica Maria Sakkari (6 WTA, cs 4), spaniolele Paula Badosa Gibert (7 WTA, cs 5) și Garbine Muguruza (9 WTA, cs 7) și letona Jelena Ostapenko (12 WTA, cs 10).

La o zi după eliminarea în semifinalele Indian Wells 2022, după 6-7(6), 4-6 cu Iga Swiatek, Simona Halep va afla programul de la WTA Miami 2022. Turneul se va disputa în perioada 21 martie-3 aprilie şi este dotat cu premii totale în valoare de 3.260.190 de dolari.

Programul Simonei Halep la WTA Miami 2022. Intră direct în turul 2

Luni noapte, după ora 00:00 (ora României), va avea loc tragerea la sorţi pentru tabloul principal de la WTA Miami 2022, al doilea mare turneu al primăverii. Simona Halep va fi cap de serie numărul 23, în timp ce Sorana Cîrstea este a 24-a favorită.

Ambele jucătoare vor avea bye în turul 1 şi vor intra direct în turul 2, situaţie în care se află toate jucătoarele care sunt cap de serie. În aceste condiţii, conform programului oficial, Simona Halep şi Sorana Cîrstea vor juca abia vineri, 25 martie.

turul 2 – 25 martie

turul 3 – 26 şi 27 martie

optimile de finală – 28 martie

sferturile de finală – 29 şi 30 martie

semifinalele – 31 martie

finala – 2 aprilie

 

Sursa: Click aici!!!

 

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate