Ciudățel Postat Ianuarie 29, 2022 Share Postat Ianuarie 29, 2022 În cadrul discuţiei, şeful statului a salutat decizia recentă a Consiliului OCDE pe tema extinderii organizaţiei, care deschide calea începerii negocierilor de aderare a ţării noastre la OCDE, şi a mulţumit secretarului general şi statelor membre pentru susţinerea arătată. Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că vizita secretarului general al OCDE în România, prima de la anunţarea acestei decizii, reprezintă un mesaj politic cert de recunoaştere a eforturilor şi angajamentului ţării noastre în acest proces de modernizare şi consolidare. „Preşedintele României a arătat, de asemenea, că decizia Consiliului OCDE constituie un moment istoric aşteptat de partea română, care confirmă angajamentele ţării noastre în sfera principiilor democraţiei, economiei de piaţă şi multilateralismului”, arată Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres. A fost reliefată cooperarea de durată dintre România şi OCDE. În context, preşedintele Iohannis a reconfirmat obiectivul de continuare a colaborării strânse cu structurile organizaţiei, pentru implementarea reformelor necesare şi promovarea unei dezvoltări economice sustenabile pentru România. Printre domeniile de interes, şeful statului a evocat excelenta colaborare cu OCDE în sfera educaţiei, exprimând încrederea dezvoltării pe mai departe a cooperării pe acest palier important, în cadrul proiectului „România Educată”. La rândul său, Mathias Cormann a felicitat România pentru decizia favorabilă vizând deschiderea negocierilor de aderare, arătând că ţara noastră se numără printre cei mai activi parteneri ai organizaţiei. Totodată, în perspectiva aderării la OCDE, el a exprimat disponibilitatea organizaţiei de a sprijini partea română în atingerea obiectivelor stabilite, de consolidare instituţională şi de dezvoltare economică şi socială. Oficialul OCDE efectuează o vizită la Bucureşti, la invitaţia părţii române. sursa Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Mai multe opțiuni de partajare...
Postări Recomandate
Arhivat
Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.