Sari la conținut

[FOTBAL] O nouă alertă la Barcelona! Trebuie să înceapă negocierile cu ”perlele” Pedri și Ansu Fati


jAN

Postări Recomandate

Postat

MWJhZGEwN2JkNGM0ODk5MDBjNTEzYWUwMmNlYQ==

     Barcelona s-a despărțit de Leo Messi, dar nu a rezolvat deloc toate problemele de pe agenda clubului. 

     După plecarea celui mai bun fotbalist, gruparea catalană se confruntă cu posibilitatea de a pierde doi dintre cei mai promițători jucători. 

     Este vorba de Pedri și Ansu Fati, ambii de 18 ani, cărora le expiră contractul vara viitoare.

     Cei doi au semnat contracte cu opțiune de prelungire, dar există însă și controverse.

     Ansu Fati ar putea pleca liber vara viitoare

     Impresarul lui Ansu Fati, celebrul Jorge Mendes, a contestat valabilitatea înțelegerii - agentul susține că Ansu a semnat contractul în timp ce era minor, iar clauzele nu sunt valide decât în cazul în care jucătorul are vârsta legală.

     Astfel că acesta ar putea pleca liber și ar putea negocia din iarnă cu alte cluburi.

     Cu Pedri, cel care a anunțat că nu are nevoie de vacanță după ce a participat și la EURO 2020 și la Jocurile Olimpice, nu există astfel de probleme.

     Crescut de mic la club, Pedri este decis să continue, însă reprezentanții jucătorului au dat de înțeles că salariul actual este prea mic față de importanța lui la echipă. De altfel, ei au anunțat că au deja oferte tentante pentru mijlocaș.

 

sursa:digisport.ro

  • LCS PREMIUM
Postat

Barcelona i-a făcut o nouă ofertă lui Leo Messi

Potrivit postului de televiziune Beteve, CEO-ul clubului "blaugrana", Ferran Reverter, l-a contactat în cursul nopţii de luni spre marţi pe tatăl şi reprezentantul jucătorului, Jorge Messi, pentru a-i face o nouă propunere, cu speranţa că cel mai bun fotbalist din istoria Barcelonei îşi va continua cariera în capitala Cataloniei.

Mundo Deportivo, care citează postul respectiv, scrie că "uşa Barcelonei nu este complet închisă, iar argentinianul şi clubul negociază în această dimineaţă un acord care, dacă va fi încheiat, ar fi unul istoric, în urma celor întâmplate în ultima săptămână".

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate