Sari la conținut

Dronele survolează casa lui Maradona. Ce se întâmplă, la două zile după ce fostul mare fotbalist a fost externat


H A D E S

Postări Recomandate

Postat

Matias Morla, avocatul, agentul şi în acelaşi timp prietenul fostului mare fotbalist Diego Armando Maradona, a denunţat faptul că dronele survolează casa în care actualul antrenor al echipei Gimnasia La Plata, în vârstă de 60 de ani, s-a instalat pentru a se recupera după problemele de sănătate avute.

SPECIAL

Momentul în care Diego Maradona a fost externat / Foto: Profimedia

Digi Sport Special, vineri, 19:30, Digi Sport 1

Fotbal Club, vineri, 21:30, Digi Sport 1

Galerie Foto

Dronele survolează casa lui Maradona. Morla: "Cer intimitate pentru Diego!"

Morla a ameninţat cu iniţierea unor acţiuni legale împotriva celor care nu respectă "dreptul la viaţa privată".

"Tocmai am contactat autorităţile locale care sunt preocupate de numărul mare de drone care survolează casa în care locuieşte Maradona. Cer intimitate pentru Diego şi pentru toţi vecinii săi, în caz contrar vom iniţia acţiuni în justiţie împotriva celor care insistă cu acest comportament", a scris Morla pe contul său de Twitter.

Diego Maradona a fost externat miercuri

Maradona a fost externat miercuri din spitalul în care a fost operat cu succes pentru un hematom la cap, în urmă cu zece zile.

Maradona a părăsit clinica aflată în nordul capitalei argentiniene Buenos Aires, la bordul unei ambulanţe, fără să facă nicio declaraţie.

Vehiculul a fost urmat de un convoi de automobile ale suporterilor, după ce zeci de fani au rămas zile întregi în faţa clinicii, afişând fotografii ale starului sau cântând pentru a-l susţine.

Diego Maradona îşi continuă recuperarea la Tigre

Diego Maradona, în vârstă de 60 ani, îşi va continua recuperarea la Tigre, la 30 km nord de Buenos Aires, într-o casă aflată în apropierea domiciliului fiicei sale Giannina.

Campionul mondial din 1986 a fost spitalizat pe 2 noiembrie, pentru anemie şi deshidratare, în oraşul La Plata, situat la 60 km de Buenos Aires, unde antrenează echipa locală de fotbal.

Analizeze efectuate au relevat prezenţa unui hematom subdural, un cheag de sânge format la nivelul suprafeţei creierului. Din acest motiv, el a fost transferat la o clinică privată din Olivos, în apropiere de Buenos Aires, unde a fost operat cu succes în ziua următoare.

digisport.ro

MjMyNzI4OTdjYzQwODBiOGZiZGQwNDdlNWYy.thu

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate