BoGdY Postat Iunie 16, 2020 Postat Iunie 16, 2020 Știți ce ne lipsește? Un exemplu pozitiv. Un semn clar că dacă muncești din greu, înveți și ai determinarea de a duce un plan până la capăt, într-o bună zi și tu ai putea avea un bârlog malefic pe o insulă vulcanică. Este un vis la care aspirăm cu toții, presupun că nu sunt singurul, dar pe care nu prea îl putem îndeplini mulți. Sunt doar câteva insule vulcanice în care poți construi un bârlog ce nu au fost cumpărate deja de Steve Balmer. În schimb, ne putem bucura măcar de Evil Genius 2, ce a primit un trailer zilele trecute. Unul ce ne arată aceeași lume colorată pe care o știam de pe vremuri, doar că vine cu un nivel de detaliu mai bun și cu ceva mai mult stil. Veți construi un bârlog, îl veți umple cu uneltele necesare pentru a cuceri lumea și veți recruta oamenii suficient de dobitoci cât să lucreze pentru voi. Apoi mai aveți și agenți speciali pe care îi puteți trimite prin toată lumea pentru a face lucruri malefice. Dar, știți voi, comic de malefice, nu lucruri cu impact masiv și dezastruos asupra unei societăți, ca subminarea autorității poporului și fermentarea anti-intelectualismului prin împrăștierea de informații false, repetate de papagali inculți de care poți fi sigur că au fost primii care au sărit cu parul peste oameni cu 30 de ani în urmă. Bine, ultima parte n-are legătură cu jocul. O puteți ignora, sau puteți încerca. Evil Genius 2 va fi lansat anul acesta. Sursa:ZonaIT
Postări Recomandate
Arhivat
Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.