Sari la conținut

Acum poți compila propriul Command and Conquer


BoGdY

Postări Recomandate

Electronic Arts s-a ținut de promisiune și a făcut ceva ce nu cred că puteam să concep a fi posibil acum câțiva ani. A lansat codul sursă pentru Command and Conquer și pentru Red Alert.

Îl puteți descărca, îl puteți analiza, îl puteți diseca, îl puteți compila, îl puteți modifica, îl puteți studia, îl puteți gâdila , îl puteți copia și face cu el orice se mai poate în cadrul licenței GPL 3.0. Este o licență foarte permisivă. Șocant de permisivă… este Electronic Arts. Este compania care de ani de zile împiedică crearea de mod-uri pentru Battlefield.  Este compania carea un an de zile nu te lăsa să joci SimCity fără so dovedești în fiecare secundă că l-ai cumpărat. Este compania care a creat acea atrocitate de joc mobil Dungeon Keeper. Este compania care a transformat Command and Conquer într-un soi de MOBA, iar apoi într-un joc de mobil ce probabil va primi un mod de auto-chess. Sau a primit. Sincer, nici nu știu dacă a fost lansat și nu îmi pasă.

Dar.

Cumva.

Cumva.

Când a venit vorba de sărbătorirea a unui sfert de deceniu de când a fost lansat Command and Conquer, oferă tuturor celor interesați tot codul sursă pentru primele două jocuri ale seriei și lansează remake-uri la prețuri foarte mici, comparativ cu atrocități ca Warcraft 3 Reforged.

Blizzard n-a făcut asta.

Valve n-a făcut asta.

Paradox n-a făcut asta.

Epic n-a făcut asta.

Bine, id face asta, dar Bethesda nu.

Ubisoft și în nici un caz n-ar face asta. Ubisoft în special, m-au pus să plătesc pentru un update jalnic al lui Settlers 2, în ediția istorică, ce nici măcar nu are tot conținutul originalului și este surclasat de un mod gratuit.

Nu știu ce vopsea au inhalat cei de la Electronic Arts, dar aprob. Ar trebui vopsite mai multe companii cu ea.

Remake-ul va fi lansat la vineri.

Sursa: ZonaIT

command-conquer-remastered-logos.jpg.d5cbfb1f201dd8c21fac89af57be9c5b.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate