IoNuT™ Postat Mai 2, 2020 Postat Mai 2, 2020 Unele studii sugerează că acţiunile altruiste pot accentua sentimentul de fericire al persoanei. Altruismul reprezintă o temă care a fost abordată dintr-o multitudine de perspective pornind de la filozofie şi ajungând la ştiinţele sociale comportamentale. Filozofii au stabilit de-a lungul vremii o serie de principii şi obligaţii morale care ar trabui să ne ghideze în relaţia noastră cu cei din jur, în timp ce cercetătorii au studiat efectele pe care altruismul pe poate avea asupra persoanelor care fac astfel de acte. O serie de studii au stabilit că altruismul poate fi şi interesat, indivizii alegând să îi ajute pe cei din jurul lor sau persoane necunoscute din diferite motive, unul dintre acestea fiind legat de satisfacţie resimţită. Mai exact, unii oameni de ştiinţă au argumentat că altruismul ne poate face fericiţi. Doi cercetători, unul de la Universitatea Bonn (Germania) şi de la Universitatea Harvard (Statele Unite ale Americii) au publicat o analiză în care explică faptul că efectele pozitive ale altruismului au fost exagerate. Astfel, deşi astfel de acte ne-ar putea face mai fericiţi şi ar putea să ne îmbunătăţească sănătatea cardio-vasculară, aceste efecte sunt de scurtă durată, notează Medicalxpress. Într-un mod asemănător altor experimente din ştiinţele comportamentale, cei doi cercetători au desfăşurat un experiment în care au participat 300 de studenţi. Aceştia au avut de ales între posibilitatea ridicată de a primi 100 de euro pe care să îi folosească cum doresc sau de a nu primi nimic, cu precizarea că 350 de euro vor fi folosiţi pentru a trata tuberculoza. În mod neaşteptat, experimentul a folosit bani reali, 40.764 euro fiind oferiţi studenţilor şi 111.300 fiind oferiţi unui ONG din India care ajută bolnavii de tuberculoză. Dintre participanţi, 60% au ales să fie altruişti şi să „parieze” pe posibilitatea de a salva o viaţă, iar răspunsurile lor au arătat că au experimentat o stare de bine din această cauză. Totuşi, la o lună după experiment, atunci când oamenii de ştiinţă i-au contactat pe participanţi şi au ajuns la concluzia că cei care au ales posibilitatea de a câştiga 100 de euro erau mai fericiţi în comparaţie cu cei care au avut un comportament altruist. Cercetătorii mai explică faptul că un număr reduc dintre dintre cei care în cadrul experimentului au ales să fie altruişti le-a fost refuzată şansa de a „paria” pentru o altă persoană şi, în schimb, au primit 100 de euro. Aparent, aceşti participanţi au prezentat cel mai ridicat nivel de fericire. Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences. sursa: Descopera.Ro
Postări Recomandate
Arhivat
Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.