Sari la conținut

UEFA: "Cerem explicații pentru întreruperea campionatelor". Francezii tocmai au anunțat că sezonul nu se mai reia


IoNuT™

Postări Recomandate

UEFA EURO 2024 Host Announcement Ceremony

 

După Olanda, Franța a devenit a doua țară din Europa care decide că acest sezon nu se mai poate relua, din cauza pericolului cauzat de pandemia de coronavirus.


Între timp, UEFA a dat un comunicat în care anunță că orice decizie luată în acest sens trebuie motivată.

"În cazul în care o competiţie naţională trebuie întreruptă din motive legitime, UEFA cere explicaţii, până la 25 mai, în privinţa circumstanţelor care justifică o astfel de întrerupere şi să anunţe echipele pentru competiţiile intercluburi UEFA 2020-2021 în baza meritului sportiv în competiţiile naţionale 2019-2020", a anunţat forul european.

Astfel, se precizează clar că trebuie să existe un "merit sportiv" pentru participantele în cupele europene, campioane și retrogradate, însă rămâne de văzut ce explicații se vor da.


În Franța și Olanda nu se va mai termina sezonul actual
Olanda este prima țară care a anunțat că acest sezon nu se poate finaliza pe teren. Totul s-a întâmplat pe 21 aprilie, când Guvernul a anunțat că fotbalul este interzis până pe 1 septembrie, chiar dacă se zvonește că e posibil să se mai discute pe acest subiect.

Concurs | Hai să vezi cum poți câștiga cu Digi Online un telefon Digi K2

A urmat Franța, țară care a procedat identiv cu Olanda, iar anunțul a fost făcut tot prin vocea prim-ministrului.

Rămâne de văzut însă ce decizie se va lua în legătură cu echipele campioane, cele retrogradate, precum și participantele în cupele europene.

 

 

sursa:             DigiSport

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate