Sari la conținut

[Stiri IT] iOS 26.5 adaugă conectare rapidă la căștile non-AirPods și notificări interactive pe dispozitivele purtabile de la producători rivali


Postări Recomandate

Postat (editat)

eu-flag.jpg

iOS 26.5 reprezintă un update deosebit de important pentru utilizatorii de iPhone din Uniunea Europeană, acesta introducând mai multe modificări privind operabilitatea cu căștile sau dispozitivele purtabile de la companii rivale Apple. Astfel, utilizatorii europeni de iPhone primesc acces la noi funcționalități atunci când folosesc astfel de accesorii care nu sunt produse de Apple.

Pentru a se conforma Legii piețelor digitale din Uniunea Europeană, Apple permite acum dispozitivelor purtabile de la producători terți să acceseze anumite funcții care, până acum, erau limitate la Apple Watch și AirPods. Acești producătorii de accesorii vor fi nevoiți, la rândul lor, să adauge suport pentru aceste actualizări de interoperabilitate, așa că este posibil ca acestea să nu fie disponibile imediat. Televizoarele, ceasurile inteligente și căștile de la producători terți vor putea utiliza aceste funcții.

Asociere și conectarea prin proximitate – Căștile de la producătorii terți pot utiliza asocierea prin proximitate pentru a se conecta la un iPhone, similar cu AirPods. Aducerea unei perechi de căști care acceptă această funcție în apropierea unui iPhone va iniția un proces de asociere cu o singură atingere, similar cu cel de la AirPods, astfel încât căștile audio de alte brand-uri nu vor mai necesita mai mulți pași pentru fi conectate la iPhone.

Notificări de la iPhone – Accesoriile precum ceasurile inteligente provenite de la alți producători pot primi acum notificări de la iPhone, iar utilizatorii le pot vizualiza direct pe dispozitiv și reacționa la ele. Încă de la început, notificările interactive de la iPhone au fost limitate la Apple Watch, în timp ce dispozitivele concurenței puteau afișa doar notificări de tip „read only”. Notificările pot fi redirecționate însă către un singur dispozitiv conectat la un moment dat, astfel încât activarea notificărilor pentru un dispozitiv purtabil de la alt producător dezactivează primirea de notificări pe Apple Watch.

Live Activities – Activitățile live de pe iPhone pot fi afișate pe un dispozitiv portabil de la alți, similar cu modul în care sunt afișate pe un Apple Watch.

Apple a testat aceste modificări de interoperabilitate în versiunile beta iOS din ultimele câteva luni, începând cu iOS 26.3, iar acum acestea sunt disponibile pentru toți utilizatorii din UE, odată cu instalarea iOS 26.5.

Link: https://www.go4it.ro/content/accesorii/ios-26-5-adauga-conectare-rapida-la-castile-non-airpods-si-notificari-interactive-pe-dispozitivele-purtabile-de-la-producatori-rivali-19273127/

Editat de ZENITH
Corectare dimensiuni poza
Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate