Moderators Mr.JohnnySins Postat Mai 7 Moderators Postat Mai 7 Ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, joi, la sediul Băncii Naţionale a României, că a primit 14 oferte de la companii private pentru asocierea cu secţia de fotbal a CSA Steaua, astfel încât echipa din Liga a II-a să primească dreptul de a promova pe prima scenă. "Sunt mai mulţi factori de decizie mică în România care nu îşi doresc ca Steaua să ajungă în prima ligă. Eu mă număr printre cei care îşi doresc. Drumul pentru ca Steaua să ajungă în prima ligă nu mai poate fi întors. Nu este normal ca valoarea unor sportivi dovedită pe durata unui sezon să fie trasă în jos de o decizie politică, de o decizie legislativă. Nu poţi să îi spui unui sportiv care a fost bun să mai încerce şi la anul. Pentru ca Steaua să ajungă în prima ligă, trebuie fie schimbată legea şi s-a dovedit că nu e suficientă voinţă politică. Scenariile sunt interacţiunea cu mediul privat, o asociere cu mediul privat care să pună bani şi cred că asta este ceea ce trebuie să se întâmple. Am primit 14 propuneri de asociere cu mediul privat de când am făcut acest apel. M-am întâlnit cu o parte dintre cei care au solicitat acest lucru. Există o teamă vizavi de mişcările care trebuie făcute în Ministerul Apărării. Suntem în ultimele momente în cadrul ministerului pentru a lua decizia fie pentru o asociere în participaţiune, fie pentru crearea unei societăţi în interiorul Ministerului Apărării, care să fie instrumentul cu care să poţi merge mai departe. Şi mai există şi posibilitatea de asociere fără scop patrimonial, care se poate face între Clubul Sportiv al Armatei Steaua, poate asociaţia suporterilor şi încă un ONG, pe care Ministerul Apărării îl are", a declarat Miruţă, potrivit Agerpres. Sursa
Postări Recomandate