Sari la conținut

Postări Recomandate

Postat

040f3cd7b283452e7939cf075284647905cbb900

Stindardele de război sunt curățate de sânge și urme de funingine. Trompetele sunt verificate dacă pot anunța bătălia care se apropie. Culoarele sunt curățate de membrele rătăcite, iar fiecare Ancient e recondiționat și reamenajat. Aerul anticipării se simte și în pădure, fiindcă acum am importat un aer nou în pădure care conține și aromă de anticipare.

Scena este pregătită, asta încercăm să explicăm. Cu ce ocazie? Pentru The International, care revine în luna septembrie în Europa, unde cele mai bune echipe de Dota din lume se vor lupta pentru Aegis la Royal Arena în Copenhaga.

Cele șaisprezece echipe participante vor fi determinate în urma calificărilor deschise, calificărilor regionale, dar vor exista și invitații directe, asemenea invitațiilor din anii anteriori pentru The International. Echipele invitate vor fi anunțate pe parcurs ce ne apropiem de eveniment, iar criteriul de selecție va fi bazat pe performanțele acestora de-a lungul anului.

Și avem o mulțime de performanțe de analizat. Programul de anul acesta se anunță a fi unul plin, iar șase turnee majore au fost deja anunțate, în timp ce altele urmează să fie anunțate, precum turnee organizate în studiouri și pe arene din Europa, Asia, America de Sud și Orientul Mijlociu. De asemenea, auzim zvonuri cum că turneul Midas Mode ar urma să-și facă revenirea într-un stil mare. (Cu cât vor fi eligibile mai multe echipe să participe la un turneu, cu atât îi vom acorda mai multă importanță: turneele cu mai multe regiuni generează date mult mai utile decât cele care se adresează unei singure regiuni, turneele cu calificări generează mai multe informații utile decât cele organizate doar pe bază de invitații ș.a.m.d.)

Vom comunica în lunile următoare mai multe informații despre biletele și programul aferente campionatului The International 2024. Dar, până atunci, de ce să nu urmărești un meci profesionist de Dota pentru a intra din nou în spiritul competitiv?


 

Sursa

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate