cLau.x996 Postat August 29 Postat August 29 Craiova lui Rădoi merge ceas. Și în Superliga României, dar și în cupele europene. Universitatea Craiova l-a fascinat pe Petre Grigoraș după ce oltenii lui Mirel Rădoi au reușit să elimine formația turcă Istanbul BB. Petre Grigoraș este un antrenor care a marcat fotbalul din România la începutul anilor 2000. A fost un tehnician care a activat ani buni în prima divizie, fiind cunoscut, în special, pentru experiențele de la Pandurii Târgu Jiu, Farul Constanța sau Oțelul Galați. "Craiova a avut, într-adevăr, adversari mai puternici, dar jocul, maturitatea, implicarea, organizarea, au fost aproape la cel mai înalt nivel. Bravo, felicitări lor și chiar au meritat-o deplin, prin atitudinea care au avut-o în toate meciurile, nu întâmplător și în campionat sunt acolo unde sunt. Cred că Craiova este una dintre cele mai bune versiuni ale sale din ultimii 10 ani", a declarat Petre Grigoraș, potrivit Sport Total FM. Citeste tot aici
Postări Recomandate