-HuNTeR- Postat Octombrie 19 Share Postat Octombrie 19 Samsung a anunțat joi, 17 octombrie, prima memorie DRAM GDDR7 de 24Gb din lume. Această lansare marchează un pas important pentru aplicațiile AI și alte domenii care cer performanțe ridicate, cum ar fi centrele de date, gaming-ul de top și chiar conducerea autonomă. Dar ce face această memorie atât de specială și de ce ar trebui să ne intereseze? Ca să fie clar de la început, nu vorbim despre un modul de RAM obișnuit de 24GB, ci despre cipuri speciale de memorie GDDR7, cu o capacitate de 24 gigabiți (Gb), echivalentul a 3 gigabytes (GB). GDDR7 este un tip de DRAM dedicat în principal aplicațiilor grafice și sarcinilor complexe, cum ar fi AI și gaming, și nu memorie DRAM standard, folosită în modulele de RAM pentru computere. Aceste cipuri sunt integrate în dispozitive precum plăcile grafice sau procesoarele pentru inteligență artificială, unde sunt necesare mai multe astfel de cipuri pentru a obține capacități și performanțe ridicate. De exemplu, o placă grafică sau o stație de lucru AI va avea mai multe cipuri GDDR7 montate, fiecare având 3GB de memorie. Astfel, capacitatea totală de memorie a dispozitivului va fi mult mai mare decât cei 3GB pe care îi oferă un singur cip. Memorie DRAM GDDR7 de 24Gb pentru AI, gaming și altele Noua memorie DRAM GDDR7 de la Samsung vine cu niște cifre impresionante. Capacitatea de 24Gb per cip și viteza de peste 40 Gbps o plasează pe primul loc în industrie, fiind potrivită pentru sarcini intensive cum ar fi deep leraning și gaming realist. Unul dintre motivele pentru care această memorie atrage atenția este tehnologia PAM3 (Pulse-Amplitude Modulation), care permite utilizarea a trei niveluri de semnal în loc de două, cum era cazul cu GDDR6. Acest lucru înseamnă că GDDR7 poate transmite mai multe date în fiecare ciclu de funcționare, ceea ce se traduce în performanțe mai bune, fără a crește dimensiunea fizică a cipului. Deși memoriile GDDR sunt folosite de obicei în plăci grafice și console de jocuri, Samsung se pregătește să extindă aceste aplicații către domenii precum centrele de date și stațiile de lucru pentru AI. Datorită eficienței energetice îmbunătățite cu peste 30%, acestă memorie DRAM GDDR7 de 24Gb este o soluție pentru aplicațiile de înaltă performanță care consumă foarte multă energie, cum ar fi antrenarea modelelor AI sau redarea grafică în timp real pentru jocuri 8K cu Ray Tracing. Cu o lățime de bandă potențială de 1,36 TBps (prin intermediul unei interfețe de 256 biți), această memorie va face ca sistemele AI să proceseze mai rapid și mai eficient cantități uriașe de date, ceea ce va accelera dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială și automatizare. Acestă memorie DRAM GDDR7 de 24Gb de la Samsung va intra în etapa de validare cu marii producători de plăci grafice la finalul acestui an, iar producția în masă este așteptată în primele luni ale anului 2025. https://zonait.ro/samsung-prima-memorie-dram-gddr7-de-24gb-ai/ Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Mai multe opțiuni de partajare...
Postări Recomandate