RĂDUCU Postat Octombrie 10 Share Postat Octombrie 10 Rafael Nadal (38 de ani, locul 158 ATP) și-a anunțat retragerea din tenis miercuri, 10 octombrie. Anunțul a fost făcut de însuși tenismenul spaniol, prin intermediul unui videoclip postat pe Instagram. Rafael Nadal se retrage din tenis "Salut tuturor, vreau să vă spun că mă retrag din tenisul profesionist. Adevărul este că au fost niște ani dificili, în special ultimii doi. Nu cred c-am fost capabil să joc fară anumite limite. E, evident, o decizie grea, care mi-a luat mult timp. Dar, în viața asta, totul are un început și un sfârșit. Cred că e momentul potrivit să pun capăt unei cariere care a fost lungă și mult mai de succes decât mi-aș fi putut imagina vreodată. Dar sunt mândru că ultimul turneu va fi Cupa Davis, unde îmi voi reprezenta țara (19-24 noiembrie). Cred că am închis cercul, din moment ce una dintre primele bucurii din tenis a fost finala Davis Cup din Sevilla, 2004. Mă simt super norocos pentru toate lucrurile pe care le-am trăit. Vreau să mulțumesc industriei tenisului, colegilor, în special marilor mei rivali. Am petrecut multe ore cu ei și am trăit multe momente pe care mi le voi aminti toată viața", a transmis Nadal. CV-ul lui Rafael Nadal Considerat unul dintre "Cei Trei Mari" din tenis, alături de Novak Djokovic și Roger Federer, Nadal a cucerit nu mai puțin de 92 de trofee ATP în cariera sa impresionantă. De asemenea, a câștigat de 22 de ori un turneu de Grand Slam, capitol unde e depășit doar de Djokovic, cu 24. Podiumul e completat de Federer, cu 20. În total, doar din premiile din tenis, Nadal a cucerit 134.946.100 de dolari, conform site-ului oficial ATP. Din păcate, în ultimii ani Nadal s-a confruntat cu probleme de sănătate diverse, la șold, genunchi, abdomen, coaste, coapse și nu numai. DIGISPORT.RO 1 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Mai multe opțiuni de partajare...
Postări Recomandate