Sari la conținut

Postări Recomandate

  • LCS PREMIUM
Postat

MzYmaGFzaD1hYjE0MmFkY2Q0YWIxOGJkNDdkZTFh

Sursa: apasă aici!

 

Mihai Lixandru (23 de ani) s-a accidentat în meciul FCSB - UTA Arad 2-0 și e în mare pericol să rateze prezența la naționala României.

După o perioadă în care a fost criticat dur de Gigi Becali, Lixandru nu doar că și-a recâștigat locul în primul 11 al FCSB-ului, ci a fost și căpitanul echipei la duelul cu ”Bătrâna Doamnă”. Mijlocașul a fost convocat în premieră la prima reprezentativă, iar selecționerul Mircea Lucescu îl aștepta în cursul zilei de luni în cantonamentul naționalei.

 

Constantin Grameni, în lotul României, dacă accidentarea lui Mihai Lixandru e gravă: ”Cred că e o ruptură”

 

Mihai Lixandru a ieșit de pe teren sprijinit de doi oameni din staff-ul roș-albaștrilor, pentru că nici nu putea păși singur. Cel mai probabil, va rata convocarea, iar în opinia lui Ilie Dumitrescu va fi nevoit să stea aproximativ o lună ”pe tușă”.

”Pierdere mare Lixandru, cred că e o leziune fibrilară, o ruptură. (n.r.- O lună pauză?) Cel mai probabil. Pentru el, era un lucru extraordinar să meargă la echipa națională”, a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.

Dacă se va confirma că Lixandru nu poate merge la națională, aproape sigur locul său va fi luat de Constantin Grameni (21 de ani), mijlocașul Farului, jucător aflat în lotul lărgit, alături de Răzvan Sava, Marius Corbu și Louis Munteanu.

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate