Sari la conținut

Postări Recomandate

  • Administrator
Postat

NzQ4ZmIyODM1NDk1MDEyYzQxMTA1NDc3NDAx.thu

Real Madrid a remizat, scor 1-1, pe terenul celor de la Mallorca, în prima etapă a noului sezon din La Liga, într-o partidă ce a putut fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport 2.

De asemenea, partida a mai putut fi urmărită și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.

Chiar dacă "Galacticii" au început noul sezon cu un "pas greșit", formația blanco a stabilit un nou record în istoria clubului.

Real Madrid este neînvinsă în La Liga de 33 de meciuri

Real Madrid a început cu dreptul partida cu Mallorca, după ce a deschis scorul în minutul 13, prin Rodrygo, după un șut spectaculos din interiorul careului. Gazdele au egalat în minutul 52, după golul marcat de Muriqi.

Madrilenii au reușit să înregistreze cel de-al 33-lea meci fără înfrângere din La Liga.

Ultima partidă pierdută de Real Madrid în La Liga a fost pe 24.09.2023, împotriva rivalei Atletico Madrid, scor 1-3.

În ultimele 33 de meciuri jucate în campionatul Spaniei, echipa antrenată de Carlo Ancelotti (65 de ani) a înregistrat 24 de victorii și 9 egaluri.

În acest sezon, Real Madrid vrea să-și apere titlul câștigat în La Liga, lucru care nu s-a mai întâmplat de 17 ani.

Madrilenii câștigau atunci pentru ultima dată de două ori consecutiv titlul în Spania, în 2006-2007 cu Fabio Capello (78 de ani) pe bancă, respectiv în 2007-2008, cu antrenorul Bernd Schuster (64 de ani).

Carlo Ancelotti, nemulțumit de egalul cu Mallorca

La finalul partidei cu Mallorca, Carlo Ancelotti și-a certat, în mod expres, elevii din zona defensivă, care nu au reușit să țină de minge și să îi ajute pe coechipierii din față cu mingi utile (care să fie transformate în gol de Kylian Mbappe&Co).

Mai mult, tehnicianul italian a subliniat că jucătorii săi din defensivă le-au permis de prea multe ori gazdelor să pună în pericol poarta lui Thibaut Courtois (32 de ani).

”Am început bine, dar în repriza a doua ne-a lipsit echilibrul, a fost un meci pe care l-am fi putut pierde. Dacă nu ai echilibru în spate, adversarii au contraatacuri, primești centrări... Nu a fost un meci bun. Trebuie să ne apărăm mai bine, să avem mai mult echilibru pe teren.

Suntem o echipă foarte ofensivă, dar echilibrul defensiv este fundamental.

Nu vreau să găsesc scuze. Trebuia doar să jucăm mai bine, cu mai multă atitudine. Când vorbești despre defensivă, este vorba despre atitudine, angajament. Ne-am chinuit să recuperăm mingea, ne-am chinuit să presăm după ce am pierdut mingea. Toate acestea trebuie să fie îmbunătățite.

Echipa a fost prea deschisă, trebuia să fim mai concentrați, mai uniți. Nu este o problemă fizică sau mentală. Este doar o problemă de gândire”, a spus Ancelotti.

DIGISPORT.RO

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate