Administrator RĂDUCU Postat August 15 Administrator Postat August 15 A doua zi după eliminarea din preliminariile Champions League, Gigi Becali (66 de ani) a anunțat că Darius Olaru (26 de ani) este pe picior de plecare de la FCSB. Patronul FCSB-ului a dezvăluit că are oferte pentru căpitanul echipei de la echipe din Europa, însă nu a divulgat numele niciuneia dintre formații. Totuși, Gigi Becali a transmis că fotbalistul va pleca după dubla manșă din play-off-ul Europa League cu LASK Linz. ”De Olaru nu vorbesc acum. Nu discutăm acum, are ofertă, dar nu vreau acum. Am și oameni, am vorbit cu ei, dar nu discutăm acum. După play-off-ul de Europa League, atunci. 6-7 milioane pe Olaru, dar nu discutăm despre asta acum”, a declarat Gigi Becali, la palat. Darius Olaru ar avea ofertă de la PSV Eindhoven Cei de la gsp.ro anunță că echipa interesată de serviciile lui Darius Olaru este PSV Eindhoven, gruparea care a câștigat campionatul în Olanda în sezonul trecut și va evolua direct în Champions League. PSV a dominat categoric sezonul trecut de Eredivisie, întrucât s-a clasat la diferență de șapte puncte de locul 2 (Feyenoord) și la 22 de puncte de locul 3 (Twente). Pe lângă cele 25 de titluri de campioană, PSV mai are în palmares și Liga Campionilor (1988) și Cupa UEFA (1978). Doar doi români au mai evoluat pentru gruparea olandeză de-a lungul timpului: Gică Popescu (1990-1994) și Ovidiu Stângă (1996-2001). ”Ar fi extraordinar ca Olaru să ajungă la PSV. Nu știu nimic despre acest subiect, pentru că astfel de transferuri, dacă se pun la cale, sunt cunoscute doar de două-trei persoane din club. Oricum, un alt român la PSV, după atâția ani, ar însemna o mare bilă albă pentru fotbalul românesc”, a declarat Ovidiu Stânga, potrivit aceleiași surse. Darius Olaru declara încă din sezonul trecut că își dorește să prindă un transfer la o echipă importantă din Europa, însă rămâne de văzut dacă mutarea respectivă se va concretiza. 324 de milioane de euro valorează lotul celor de la PSV Eindhoven, conform site-ului de specialitate Transfermarkt. Cel mai bine cotat jucător este Johan Bakayoko (21 de ani), 45 de milioane de euro. La mijlocul terenului se mai regăsesc jucători precum Jerdy Schouten și Joey Veerman, care au făcut parte din lotul Olandei la EURO 2024. Darius Olaru, singurul remarcat după meciul cu Sparta Praga Darius Olaru a fost singurul jucător de la FCSB care a ieșit în evidență în returul cu Sparta Praga, pierdut 2-3. Căpitanul FCSB-ului le-a dat speranțe celor aproape 29.000 de suporteri din stadion cu un gol și o pasă de gol în partea secundă, dar avantajul de trei goluri luat de Sparta Praga încă din prima repriză s-a dovedit a fi decisiv. DIGISPORT.RO
Postări Recomandate