Sari la conținut

[Stiri IT] Intel a lansat oficial procesoarele din generația 13


unguru

Postări Recomandate

image.png.a3dcb0e579ab0a35e9e0e5f9a02857bd.png

In 27 septembrie, în cadrul evenimentului Intel Innovation desfășurat în San Jose, California, Intel a prezentat oficial procesoarele Intel Core 13th Gen. Noile procesoare continuă să folosească două tipuri de nuclee, de performanță (P-cores) și de eficiență (E-cores), dar au „crescut” în mai toate direcțiile: au mai mult cache, frecvențe mai mari și sunt capabile de mai multe instrucțiuni per ciclu (IPC).

Dar hai să vedem ce procesoare au fost anunțate la Intel Innovation. Starul prezentării a fost, desigur, topul de gamă Intel Core i9-13900K, declarat de Intel a fi cel mai rapid procesor de desktop din lume. Și e foarte posibil să fie pe bune, pentru că acest monstru are 24 de nuclee și 32 de fire de execuție, o frecvență maximă de 5,8 GHz pentru nucleele P și un cache L2 mai mare (2MB per nucleu P, 4 MB per cluster de nuclee E). Pe lângă acest procesor, a fost prezentată toată gama K, adică procesoarele deblocate și capabile de overclocking.

image.thumb.png.7e7f24cedacae387ce9a7b761ca0a888.png

Astfel, avem la bază trei procesoare: i9-13900K, i7-13700K și i5-13600K, fiecare dintre ele având și o variantă fără procesor grafic integrat. i7-13700K are 16 nuclee, dintre care 8 de performanță, iar i5-13600K are 14 nuclee, renunțând la două nuclee Performance față de 13700K. Vestea excelentă este că noile procesoare vor fi compatibile atât cu memorii DDR4 (maxim 3200 MT/s), cât și cu memorii DDR5 (5600 MT/s). Cantitatea maximă de memorie suportată este de 128 GB.

Deloc surprinzător, procesoarele Intel din generația 13 consumă mai mult

Din păcate, creșterile astea includ și consumul. Dacă puterea de bază a procesoarelor a rămas aceeași ca și le generația anterioară, puterea maximă în regim Turbo a crescut, pe alocuri cazuri considerabil. Astfel, 13900K are o putere maximă consumată de 253W (față de 241W la 12900K), 13700K tot 253W (față de doar 190W ai lui 12700K) iar 13600K va consuma maxim 181W (față de 150W la 12600K). Creșterile astea se vor vedea cu siguranță și în temperaturi, așa cum am văzut și când am testat noile procesoare AMD Ryzen din seria 7000.

Desigur, Intel au prezentat și câteva date legate de performanța procesoarelor Intel Core 13th Gen în comparație cu concurența (mai exact seria 5000 de la AMD) și cu generația 12 de la Intel. În funcție de titlu, în gaming au prezentat o creștere între 6% și 58% la 13900K versus Ryzen 9 5950X, iar în creare de conținut creșterea a fost între 16% și 69%.

image.thumb.png.d4f3654ad4a8b6076cb9d7e26be8f779.png

image.thumb.png.cffe7c5fe31d78dc918f5a198532146a.png

Să vorbim un pic și despre prețuri, care au rămas la fel ca la generația precedentă (acolo unde nu contează) și au crescut (acolo unde doare mai mult). Mai exact, 13900K va avea același preț recomandat ca 12900K la lansare, 589 de dolari, iar 13700K rămâne la un preț recomandat de 409 dolari. Din păcate însă, la procesorul i5-13600K, avem parte de o creștere de preț față de 12600K. Astfel, i5-ul din generația anterioară avea un preț de 289 de dolari, dar 13600K e mai scump cu 30 de dolari.

Procesoarele din seria K vor fi disponibile începând cu 20 octombrie, împreună cu plăci de bază cu chipsetul Z790. Noi abia așteptăm să punem mâna pe ele, acum că avem și datele pentru AMD Ryzen 7000. Țineți aproape pe site și pe Facebook pentru un review și o comparație Intel AMD.

image.png.0acf7ddf5deb88376465136cf7a34a4f.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate