• Like 1
  • Mor de râs 1
Sari la conținut

[Stiri Gaming] Sony investește în metaversul propus de Epic Games


Demon

Postări Recomandate

  • LCS PREMIUM
Postat

Epic-Games-Photo.jpg



Epic Games a anunțat că a primit o nouă finanțare, însumând nu mai puțin de 2 miliarde de dolari americani, pentru a continua progresul înregistrat în dezvoltarea propriei versiuni a metaversului și în ceea ce privește creșterea companiei.

 

De această dată, banii au venit din partea Sony Group Corporation, precum și a KIRKBI, societatea de investiții din spatele grupului LEGO, cele două companii investind 1 miliard de dolari fiecare. Conform declarației oficiale, toate cele trei entități implicate – Epic Games, Sony și LEGO – apreciază atât creatorii acestui gen de conținut, cât și comunitățile de jucători formate astfel, și își propun să continue acest trend, explorând noi moduri de a crea legături între lumile digitale și reale.

Sute de milioane de jucători în fiecare lună

 

În ciuda investiției majore, Epic Games rămâne sub controlul CEO-ului său, Tim Sweeney, compania fiind evaluată la valoarea de 31,5 miliarde dolari americani. De altfel, nu este prima oară când Sony a investit în Epic Games, grupul japonez achiziționând deja, în 2020, un pachet minoritar de acțiuni ale companiei, în schimbul sumei de 250 de milioane de dolari. De asemenea, odată cu această investiție, Epic Games și LEGO au anunțat că au de gând să construiască un spațiu special dedicat copiilor în propria lor versiune de metavers.

Epic Games rămâne producătorul și operatorul unuia dintre cele mai populare jocuri video ale momentului – Fortnite – cu o medie de 24 de milioane de jucători care s-au conectat zilnic, de la începutul anulului acestuia. De altfel, în fiecare lună scursă din 2022, Fortnite a înregistrat un număr de 268-272 de milioane de jucători.

Sursa

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate