LCS PREMIUM Demon Postat Octombrie 18, 2021 LCS PREMIUM Postat Octombrie 18, 2021 Valve, compania care deține Steam, a interzis jocurile care folosesc tehnologia blockchain, dar și NFT-urile de pe platforma de distribuție. Valve a explicat că „nu mai sunt permise programele care includ tehnologie blockchain pentru emiterea sau schimbul de criptomonede și NFT-uri”. Dezvoltatorul „Age of Rust”, un joc care folosește astfel de tehnologii, a transmis, pe Twitter, că decizia Valve reflectă filozofia companiei, care nu dorește ca elementele de pe platforma sa să aibă valoare în lumea reală. Firma SpacePirate a adăugat, însă, că este de părere că jocurile bazate pe blockchain reprezintă viitorul. Decizia este una importantă, deoarece Steam este cel mai mare magazin virtual de jocuri pentru PC. Rivalii de la Epic Games nu au ratat ocazia să anunțe că ei permit noile inovații, atât timp cât acestea se supun legilor în vigoare. Asta deși compania condusă de Tim Sweeney a stat departe până acum de tehnologiile blockchain și NFT. NFT vine de la Non-Fungible Token, o tehnologie prin care este autentificat autorul folosind date stocate în blockchain. Amy Wu, parteneră la firma de investiții Lightspeed, crede că decizia Valve are legătură cu faptul că în jocurile bazate pe blockchain compania nu își primește partea din tranzacțiile efectuate în interiorul acestora. Sursa
Postări Recomandate
Arhivat
Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.