IoNuT™ Posted June 17, 2020 Posted June 17, 2020 UEFA a decis, în urma ședinței Comitetului Executiv de miercuri, modificarea formatului de calificare la turneul final al EURO U21 din 2021, dar și modul în care competiția se va desfășura. Calificarea la turneul final din Ungaria și Slovenia va fi obținută de câștigătoarele celor nouă grupe preliminare și de cele mai bune cinci formații de pe locul doi. Turneul final al EURO U21 se joacă în două perioade Cele 16 echipe calificate la turneul final, 14 din preliminarii și cele două țări gazdă, vor fi împărțite în patru grupe. Faza grupelor se va disputa în perioada 24 - 31 martie 2021. Primele două clasate din fiecare grupă vor obține calificarea în fazele eliminatorii, care vor avea loc între 31 mai și 6 iunie. România, locul doi la jumătatea preliminariilor După disputarea primelor cinci jocuri din cadrul preliminariilor pentru EURO U21, reprezentativa României ocupă locul secund al grupei 8, cu 10 puncte, cinci mai puțin decât liderul Danemarca. Totuși, România are șanse mari de calificare la turneul final, fiind pe locul doi într-o top al celor mai bune clasate formații pe locul secund în grupele lor, la egalitate cu Italia, liderul acestei ierarhii. Cu Adrian Mutu pe banca tehnică, numit selecționer în locul lui Mirel Rădoi, ”promovat” la prima reprezentativă, România U21 va disputa cele cinci meciuri rămase din actualele preliminarii în septembrie, octombrie și noiembrie, după următorul program: 4 septembrie: Finlanda - România 8 septembrie: Malta - România 9 octombrie: Ucraina - România 13 octombrie: Malta - România noiembrie (data nu a fost stabilită): România - Danemarca sursa: DigiSport
Recommended Posts
Archived
This topic is now archived and is closed to further replies.