Jump to content

[ Champion Story ] Alistar.


IchiGod.

Recommended Posts

Numele campionului: Alistar

Poza:

xNncBP0.jpg

Poveste:

Multe civilizații au rezistat în fața Noxusului, dar niciuna la fel de mult precum clanurile din munții Marii Bariere. Deși acești minotauri viteji păziseră secole întregi rutele terestre de negoț către anticul oraș al Zaunului, preferaseră să evite conflictele majore ale Valoranului.

Nobilul războinic Alistar era respectat pretutindeni, în toate clanurile. Răgetele sale, care răsunau de pe vârfurile munților, îi abăteau din drum chiar și pe cei mai bravi intruși, astfel că numai cei de-a dreptul nechibzuiți ajungeau să-l înfrunte în lupte. Însă în sălile de sfat își îndemna mereu semenii să se apropie mai mult de celelalte rase muritoare. Mulți nu vedeau în minotauri altceva decât bestii, ceea ce dăunase interacțiunilor și-i izolase.

Apoi, Noxusul le-a promis un viitor mai bun. Emisarul imperiului, conducătoarea Casei Tewain, a declarat că aveau de gând să cucerească Basilich, un oraș de coastă dinspre est. A jurat însă că Noxusul nu va lua orașul fără a avea sprijinul clanurilor montane, cerând o negociere pe teren neutru.

Mulți minotauri erau nerăbdători să-i accepte oferta. Alăturându-se Noxusului, credeau că vor obține puterea și aprecierea pe care le meritau.

Dar Alistar era sceptic – știa cât de duplicitari și vicleni pot fi noxienii, după ce întâlnise multe iscoade de-ale lor în ultimii ani. Din acest motiv, clanul său l-a trimis la întâlnirea cu Tewain, împreună cu cincizeci dintre cei mai buni războinici, pentru a-i spune că refuză alianța. Celelalte clanuri puteau accepta dacă voiau, dar Alistar n-avea de gând să se supună vreunui ''Mare General'' de peste mări și țări.

Deși sosiseră sub stindardul păcii, Alistar și semenii său au fost trădați.

Cele mai mari clanuri juraseră deja credință Noxusului, iar reprezentanții lor s-au întors împotriva lui Alistar imediat ce și-a făcut cunoscută poziția. Lupta a fost scurtă și sângeroasă, iar Alistar i-a zdrobit capul domniței Tewain cu propriile lui mâini; dar, la scurt timp după, el și ceilalți războinici care supraviețuiseră au fost înlănțuiți și duși către îndepărtata capitală noxiană, sub acuzația de incitare la răscoală.

Apoi au fost aruncați în arenele de luptă ale capitalei și forțați să participe la brutalele Carnaje – festivități ale cruzimii.

Uralele publicului însetat de sânge l-au îngrozit pe Alistar. Și-a implorat semenii să nu riposteze, să nu le ofere noxienilor satisfacția de a vedea măcelul monstruos pe care și-l doreau atât de mult...

Douăzeci și una de zile mai târziu, la încheierea festivalului, Alistar era singurul care mai rămăsese în viață din tribul său. Împroșcat de mulțime cu fructe putrede și pietre, târât în arenă luptă după luptă, învățase să gândească și să lupte ca o bestie. A ucis și-a tot ucis, până când nici măcar amintirile despre casă n-au rămas nemânjite de sânge.

Când a cunoscut-o pe Ayelia, o tânără slujitoare, Alistar decăzuse mult. La vederea ei, Alistar a început să ragă și să zguduie gratiile cuștii, așteptându-se ca femeia să se teamă de el sau să-l întărâte, așa cum făceau ceilalți, dar Ayelia n-a făcut niciunul dintre aceste lucruri.

S-a întors în fiecare zi și i-a vorbit cu respect și blândețe, până când, într-o bună zi, Alistar i-a răspuns. Și patria Ayeliei fusese cucerită de noxieni, iar când a văzut cât de mult suferea Alistar, și-a dat seama că trebuiau să părăsească împreună locul acela sinistru. I-a șoptit planul ei de evadare printre gratii și, pentru prima oară după ani întregi, Alistar și-a dat seama că se putea gândi la tărâmul său natal fără să zăbovească prea mult asupra modului în care-i fusese răpit.

Într-o noapte, Ayelia i-a dat lui Alistar cheia cuștii sale. Făcuse nenumărate sacrificii pentru a pune la cale evadarea, iar Alistar a jurat c-o va răsplăti înzecit.

Cei doi s-au îndreptat în grabă către râu, unde îi aștepta o barcă de transport. Însă chiar în momentul îmbarcării, agenții noxieni au ieșit din umbre. Cuprins de o furie oarbă, Alistar s-a aruncat în luptă; deși Ayelia i-a strigat numele de nenumărate ori, minotaurul n-a auzit-o.

După ce Alistar i-a ucis pe atacatori, a văzut că barca dispăruse, împreună cu Ayelia, așa că a pornit pe jos înspre sud. A căutat-o pe tânăra slujitoare în lung și-n lat, dar fără folos. Fusese capturată? Ucisă, poate? Nu păreau să mai existe șanse să mai dea de ea vreodată.

După câteva săptămâni, un puci politic a zguduit fundațiile întunecate ale imperiului, iar noxienii au uitat de minotaurul-gladiator care evadase.

Acum, Alistar călătorește de unul singur în cel mai mare secret, încurajează mișcările de rezistență din teritoriile ocupate de noxieni și luptă în numele celor năpăstuiți. Numai atunci când își va fi curățat inima de rușine, răsplătind fiecare faptă bună și fiecare nedreptate suferită, se va putea întoarce în munți, lăsând furia în urma sa.

Și de fiecare dată când ajunge într-un oraș nou, întreabă mereu de Ayelia.

Link to comment
Share on other sites

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

Terms of Use & Privacy Policy