Sari la conținut

Jobul de vis? Faci bani pe internet, stai departe de oameni și acum audiența e mai mare ca niciodată


RedOne

Postări Recomandate

 

Cei care fac streaming de jocuri video pe internet fac parte din acea categorie de oameni neafectată de pandemie, din punct de vedere profesional.

Pandemia a afectat o serie lungă de oameni: mulți dintre ei fie nu mai au un loc de muncă, alții merg la locul de muncă în regim normal, însă sub stresul că sunt mai expuși la riscul contractării virusului, iar o altă parte este obligată să-și mute activitatea acasă: fie că se dorește sau nu.

Partea amuzantă e că există câteva joburi care nu au fost afectate în niciun fel de noul virus cu care se confruntă planeta. Este vorba despre streaming profesionist de jocuri video. Cei care practică așa ceva sunt obișnuiți deja să nu iasă cu zilele din casă și să-și petreacă tot timpul în fața unui calculator. Publicația New York Times numește acest lucru drept „cea mai rezistentă la virus” ocupație din lume. Ceea ce e adevărat, pentru că, atâta timp cât internetul funcționează, niciun virus nu poate da peste cap planurile de streaming.

Există mai multe platforme special create pentru așa ceva. Una dintre cele mai populare este Twitch, unde, în medie, cam 15 milioane de utilizatori se conectează zilnic pentru a vedea gameri profesioniști cum se joacă.

Streaming-ul de jocuri video, unul dintre cele mai populare joburi

Ben Lupo este unul dintre cei mai populari streameri de pe platformă: puțini mai atrag atât de mult public ca acesta. Partea interesantă e că, de la instaurarea regulilor legate de distanțarea socială, acesta spune că publicul său a crescut și mai mult: cu vreo 25%- 30%. E obișnuit cu maratoane de gaming. De obicei, vreo 11 ore pe zi, șase zile pe săptămână. Ceea ce înseamnă că practică distanțarea socială de vreo trei ani deja, de când a devenit streamer profesionist și-și câștigă banii din așa ceva.

Potrivit Arsenal.gg, o firmă care analizează baze de date, „ratingul” pe Twitch a crescut semnificativ din 8 martie până pe 22 martie. Vorbim despre o creștere de 31% a publicului. În cele două săptămâni, numărul de ore de streaming urmărite pe zi de către utilizatori a crescut de la 33 de milioane la 43 de milioane.

Partea și mai interesantă e că această meserie aduce și bani frumoși celor care se ocupă cu așa ceva. Vara trecută, Tyler Blevins (care joacă sub numele Ninja și este considerat unul dintre cei mai buni jucători de la Fortnite din lume) a lăsat Twitch pentru Mixer. A încheiat un contract în valoare de 30 milioane de dolari doar pentru a se juca pe o altă platformă.

În general, industria de jocuri generează mai mult de 150 de miliarde de dolari pe an. Cei de la Wall Street Journal au publicat un articol în care detaliază modul în care sunt plătiți gamerii care se joacă și transmit online acestă experiență pe o platformă precum Twitch. Așadar, potrivit acestor informații, gamerii care au peste 15.000 de spectatori concomitent pot câștiga între 25 și 50 de mii de dolari pentru fiecare oră în care se joacă un titlu nou lansat.Jobul de vis? Faci bani pe internet, stai departe de oameni și acum audiența e mai mare ca niciodată

 

SURSA https://playtech.ro/2020/streaming-jocuri-video-bani-internet-pandemie/

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate