canceru Postat Februarie 14 Postat Februarie 14 EARNS EXTRA GOLD FROM UNIT KILLS AND BOUNTY RUNES Știința sacră a chimiei era o tradiție în familia Darkbrew, dar tânărul Razzil a dat dovadă de o creativitate, o ambiție și o imprudență nemaivăzute până atunci la niciun alt descendent al acestei familii. Cu toate acestea, când a ajuns la vârsta maturității, Razzil nu s-a dedicat afacerilor familiei, ci și-a încercat mâna la crearea aurului cu ajutorul alchimiei. Plin de o îndrăzneală vrednică de reputația sa, Razzil a anunțat că va transforma un munte întreg în aur. După două decenii de cercetare, cheltuieli și pregătire, el a eșuat în mod spectaculos și a fost întemnițat pentru distrugerea pe scară largă cauzată de experimentul său. Cu toate acestea, Razzil nu era genul de om Razzil și-a dat seama că aceasta era oportunitatea de care avea nevoie. După ce l-a convins pe căpcăun să nu-l mănânce, Razzil s-a apucat cu grijă să pregătească o tinctură pentru căpcăun, făcută din mușchiul și mucegaiurile care creșteau pe pereții celulei. După o săptămână, aceasta părea gata. Când căpcăunul a băut poțiunea, l-a năpădit o furie nebună și incontrolabilă, a distrus gratiile celulei, iar apoi a trecut fără milă prin pereții și gardienii ce i s-au ivit în cale. Curând, cei doi s-au rătăcit în pădurea din jurul orașului, lăsând în urma lor doar pagube și niciun semn de urmăritori. Datorită efectelor euforice ale tonicului, căpcăunul părea senin, fericit și chiar nerăbdător. Cei doi s-au hotărât să lucreze împreună, așa că au pornit să colecteze materialele necesare pentru a încerca din nou transmutarea alchimică a lui Razzil. Toate detalile abilitatilor si sursa
Postări Recomandate