Știri despre IT
Tehnologia evoluează! Află cele mai recente inovații și trenduri din lumea IT.
Puteți deschide maxim 5 topicuri pe zi.
Topicurile care NU au primit un răspuns de peste 72 de ore vor fi închise.
Nu acceptăm limbaj obscen, jignitor, adus oricărui membru pe forum!
2522 topicuri în acest forum
-
Telefonul cu cea mai bună cameră din 2025, cel puțin pentru prima parte a anului, a fost lansat deja la nivel global. iPhone și telefoanele Samsung au dominat conversația atunci când vine vorba de camere performante. Dar unele companii mai mici au început să lanseze dispozitive cu abilități foto și video impresionante. Vivo X100 Pro a fost considerat unul dintre cele mai bune telefoane din punct de vedere al camerei în 2024. Acum, compania a dezvăluit noua serie X200 în China. Potrivit Android Authority, compania deja a lansat noua serie la nivel global. Telefonul cu cea mai bună camera din 2025 a fost lansat la nivel global Vivo aduce telefoane…
-
Seria de procesoare Intel Core Ultra 200s nu s-a bucurat de succes. Testele arata ca noile procesoare sunt chiar mai slabe in gaming decat generatiile anterioare, chiar unele din 2021. Desi sunt realizate pe un proces nou de fabricatie si structura lor este una noua, performantele sunt inca slabe, iar Intel incearca sa remedieze aceasta problema prin update-uri de Windows si de BIOS. S-au descoperit cinci probleme pana acum, iar patru deja au fost rezolvate prin update-uri de Windows, deci este recomandat sa faceti update la cea mai noua versiune de Windows 11 daca aveti aceste procesoare. O alta problema va fi remediata printr-un update de BIOS, iar Intel asta teste…
-
[STIRI IT] MKBHD a dezvăluit cel mai bun telefon al anului 2024. Ce smartphone a impresionat
de Luxie- 0 răspunsuri
- 113 citiri
Creatorul de conținut MKBHD, cunoscut în domeniul tech, a dezvăluit care e cel mai bun telefon al anului 2024 potrivit testelor sale. Marques Brownlee, cunoscut și drept MKBHD, a strâns aproape 20 de milioane de abonați pe canalul său de YouTube, unde testează și analizează dispozitive tech. Acum, a dezvăluit care crede că e cel mai bun telefon care a fost lansat în acest an. Pentru cel mai bun smartphone din 2024, MKBHD nu a ales un iPhone, așa cum se așteptau mulți fani Apple, scrie Yahoo News. MKBHD are 19.7 milioane de abonați pe YouTube. Recent, a publicat un video în care a vorbit despre telefoanele sale preferate din 2024. MKBHD a dezvăluit ce…
-
- 0 răspunsuri
- 116 citiri
Apple pregătește un răspuns pentru seria de tablete Galaxy Ultra, acesta putând fi un model iPad Pro 18.8 Fold fără cută vizibilă în zona de pliere a ecranului. De la 14.6”, cât poți avea pe o tabletă Samsung Galaxy Tab S10 Ultra, până la 18.8” pe anticipatul rival iPad Pro este cale lungă, iar Apple știe că nu poate face asta crescând pur și simplu dimensiunile carcasei. Oricum ai încerca, tableta rezultată ar fi prea mare pentru manevrare confortabilă, funcționând eficient doar ca un „monitor portabil” pentru vizionarea de filme. Dar dacă poți face „pe din-două” respectiva tabletă, rămânând cu o „compactă” de 9” mult mai practică pentru folosirea de zi cu zi. …
-
[Stiri it] OnePlus 13R, alternativa OnePlus 13 cu preț mai bun, confirmată pentru lansare
de jklkjklkj- 0 răspunsuri
- 85 citiri
OnePlus 13R va debuta în piețele globale pe 7 ianuarie 2025 ca o alternativă OnePlus 13 cu procesor ușor inferior dar un preț mai bun. Astfel, dacă OnePlus 13 se alătură noului val de telefoane cu Snapdragon 8 Elite, OnePlus 13R s-ar putea mulțumi cu predecesorul Snapdragon 8 Gen 3, o soluție cu performanțe tot de nivel premium, chiar dacă nu din categoria „latest and greatest”. Anunțat pentru piața din China pe 31 octombrie, OnePlus 13 va ajunge în magazinele europene la începutul lui 2025, echipat cu versiunea globală de firmware ce include pachetul Google Play Services și acces Play Store. De asemenea, garanție internațională și suport tehnic prin canalele of…
-
Viitoarea serie de iPhone-uri va fi semnificativ diferită față de iPhone 16, care a fost lansată în luna septembrie a acestui an. Potrivit informațiilor neoficiale, iPhone SE va avea Face ID, o noutate pentru telefonul Apple cu preț accesibil. Potrivit zvonurilor, noua serie iPhone 17 va include și cel mai subțire telefon lansat de Apple până acum, scrie Forbes. Încă nu se știe exact care va fi denumirea oficială a acestui dispozitiv, dar a fost numit iPhone 17 Air de mai multe surse. Primele informații despre iPhone 17 ‘Air’ au fost scurse pe Internet Un nou raport sugerează că design-ul mult mai subțire e posibil datorită modemului nou creat de Appl…
-
[STIRI IT] Data de lansare OnePlus 13 a fost confirmată. Când va fi disponibil la nivel mondial
de Luxie- 0 răspunsuri
- 77 citiri
OnePlus a oferit mai multe indicii în ultimele săptămâni că urmează să vină o veste importantă pentru utilizatori. Acum, compania a dezvăluit în sfârșit planurile sale pentru lansarea celui mai nou smartphone Android. Potrivit celor mai recente informații oficiale, OnePlus 13 va fi lansat la nivel global pe 7 ianuarie 2025, scrie Android Central. Telefonul va fi disponibil cu sistemul de operare OxygenOS 15 și în 3 nuanțe diferite pentru carcasă. Data de lansare OnePlus 13 a fost confirmată Comunicatul de presă oficial a menționat și „seria OnePlus 13”. Ceea ce ar indica un potențial OnePlus 13R, cu preț mediu, care nu a fost dezvăluit până ac…
-
[STIRI IT] Cât ar costa telefoanele Galaxy S25 în Europa. Mulți nu se așteptau la aceste prețuri
de Luxie- 0 răspunsuri
- 76 citiri
Noi informații neoficiale care au apărut pe Internet ar dezvălui cât ar costa telefoanele Galaxy S25 în Europa și ce diferențe de prețuri ar fi în funcție de piață. Cu doar câteva săptămâni înainte de lansarea oficială a seriei noi Samsung Galaxy S25, pe Internet au apărut numeroase zvonuri despre viitoarele smartphone-uri Samsung. Printre acestea se numără și prețurile pe care le-ar avea dispozitivele. Potrivit celor mai recente zvonuri, cele 2 smartphone-uri din noua serie Samsung nu vor avea prețurile mărite, cel puțin în Europa, scrie 9to5Google. Cât ar costa telefoanele Galaxy S25 în Europa Prețurile pentru smartphone-uri au crescut treptat în u…
-
- 0 răspunsuri
- 109 citiri
HUAWEI se pregătește să lanseze seria Pura 80, succesorul modelelor care au impresionat utilizatorii în 2024. Deși informațiile sunt încă parțial necertificate, scurgerile de informații de pe cea mai mare platformă socială din China oferă deja o imagine de ansamblu asupra viitorului telefon. Noua serie Pura 80 menține aceleași dimensiuni ale ecranului care au făcut deja furori la generația precedentă. Utilizatorii vor putea alege între două variante: un model standard cu ecran plat de 6,6 inci și o versiune premium cu un display curbat de 6,8 inci. Ecranele ar putea include tehnologia LTPO OLED, protecție oferită de sticla Kunlun, o rată de refresh de …
-
Google va permite creatorilor YouTube să aleagă dacă clipurile încărcate pe platformă pot fi folosite pentru instruirea modelelor AI, punând capăt speculațiilor despre folosirea conținutului YouTube în alte scopuri decât cele intenționate de autori și eventual, împotriva intereselor acestora. Sigur, asta nu exclude posibilitatea ca terțe companii să intercepteze conținut YouTube public disponibil, folosindu-l în mod clandestin pentru antrenarea de modele AI. Dar măcar știm acum cu certitudine că Google nu va face asta din oficiu pentru antrenarea propriului AI Gemini, sau pentru ajutarea partenerilor din industrie. Într-un anunț al YouTube, compania a dezvăluit …
-
- 0 răspunsuri
- 107 citiri
Un raport recent sugerează că HDMI 2.2 va fi anunțat oficial la CES 2025. Specificația de nouă generație a tehnologiei de afișare utilizată pe scară largă este de așteptat să prezinte rezoluții și rate de refresh mai mari față de standardul actual HDMI 2.1 și un nou cablu de pornire. Lansat în 2017, HDMI 2.1 a fost mult timp interfața de afișare dominantă și poate fi găsit în monitoarele și televizoarele de ultimă generație, precum și în consolele de generație actuală precum PS5 și Xbox Series X/S. HDMI 2.1 este deosebit de grozav pentru jocuri, deoarece permite rezoluții și rate de refresh de până la 4K 120 Hz necomprimate la o lățime de bandă maximă de 48 Gbps, iar…
-
Apple și Sony colaborează pentru a aduce compatibilitatea dintre Vision Pro și controlerele PlayStation VR2, o mișcare care ar putea transforma semnificativ experiența de gaming pe dispozitivul de realitate augmentată și virtuală al Apple. Această colaborare, dezvăluită în newsletter-ul „Power On” al lui Mark Gurman, subliniază intenția Apple de a face Vision Pro mai atractiv pentru gamerii care folosesc deja tehnologia avansată VR oferită de Sony, scrie Bloomberg. Un pas înainte pentru gaming pe Vision Pro Vision Pro, care până acum s-a concentrat pe funcționalități precum productivitatea și divertismentul general, nu a reușit să impresioneze în domeniul g…
-
Foarte populara aplicaţia TikTok a cerut luni Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii să suspende aplicarea unei legi care obligă compania sa mamă chineză ByteDance să o vândă, în termen de o lună, în caz contrar urmând să fie interzisă în SUA, relatează AFP, Reuters şi dpa, potrivit Agerpres. Congresul a adoptat legea împotriva TikTok cu o mare majoritate în aprilie, cu scopul de a preveni riscurile de spionaj şi manipulare a utilizatorilor platformei de către autorităţile chineze. Promulgată imediat de preşedintele Joe Biden, legea a stabilit termenul-limită de 19 ianuarie pentru ca ByteDance să se conformeze. TikTok, care susţine că are 170 de mil…
-
- 0 răspunsuri
- 139 citiri
Google dă semne că pregătește substituirea expresiei Hey Google cu Hey Gemini, marcând astfel tranziția la mult mai puternica versiune a serviciului de asistență prin comandă vocală, bazată pe tehnologiile Gemini 2.0. La exact un an de la lansarea inițială a chatbot-ului Google Gemini, Google tocmai ce a dezvăluit Gemini 2.0, noua versiune oferind capabilități multimodale îmbunătățite, cum ar fi suport nativ pentru generare imagine și sunet, folosirea instrumentelor în timp real și raționament avansat pentru generarea de răspunsuri intuitive: Gemini 2.0 poate acționa ca un asistent universal și companion pentru cercetările tale. Potrivit descrierii oferite de Tu…
-
- 0 răspunsuri
- 140 citiri
Adoptat deja de Apple, standardul de încărcare Qi2 wireless ar putea fi preluat și pentru seria de telefoane Galaxy S25, punând capăt „improvizațiilor” cu carcase de protecție care includ respectivii magneți, dar nu pot face nimic pentru creșterea vitezei sau măcar a eficienței la încărcare wireless. Pentru cine nu știe, toate versiunile Galaxy S24 sunt compatibile doar cu versiunea de debut, Qi wireless, mai puțin eficientă în privința eficienței transferului de energie și fără sistemul de prindere magnetic care poate rezolva o sumedenie de probleme. Iar dacă te întrebi de ce standardul Qi2 a fost până acum refuzat de Samsung, ei bine ține de… magneți. Spre exe…
-
- 0 răspunsuri
- 119 citiri
Pentru prima dată în ultimii 7-8 ani, iPhone-urile din gama Pro ar putea veni cu o schimbare de design radicală. Într-o manieră similară cu modelele Pixel de la Google, iPhone 17 Pro ar putea avea camerele foto aranjate pe orizontală, prevenind astfel balansarea terminalului la utilizarea pe o suprafață plană. Iar informația, prezentată din mai multe surse apropiate industriei, este credibilă și susținută și de dovezi. Mai precis, cadrul metalic al terminalului, provenit din fabricile responsabile cu producția viitorului model, a fost tras într-o poză și publicat pe forumurile de discuții din China. Însă în ciuda acestui lucru, nu putem fi 100% siguri că este vorba d…
-
[Știri IT]Honor lansează primul lor laptop Copilot+. Vine cu ecran OLED și webcam detașabil
de -HuNTeR-- 0 răspunsuri
- 98 citiri
Gama de PC-uri Copilot+ tocmai ce a primit o adiție foarte interesantă, de forma unui laptop Honor Copilot+. Nu spunem după ce anume este inspirat, dar arată bine și vine cu… inovații. Cum ar fi o cameră web pe care o atașezi ca și accesoriu opțional, scăpând de „oroarea” unui ecran decupat la partea de sus. Nu știu dacă sunteți ca mine, dar eu am spus „pas” achiziției unei tablete Galaxy Tab Ultra doar pentru că mă scotea din minți ecranul decupat la mijloc, pentru a face loc unei camere frontale pe care abia dacă aș fi folosit-o pe durata de viață a tabletei pe care chiar mi-am dorit-o. Așa că m-am mulțumit cu un model inferior din gamă, păstrând idea unei t…
-
Google a găsit o metodă ingenioasă pentru actualizarea hărților Google Maps cu informații relevante despre condițiile de trafic, limite de viteză și alte semne de circulație. Chiar dacă aplicația Google Maps nu include funcție de Cameră Auto, asta nu va împiedica Google să folosească astfel de înregistrări furnizate de parteneri externi, cum ar fi companiile de curierat care dețin flote cu sute de mașini ce străbat drumurile europene. Un astfel de proiect a fost demarat în Marea Britanie, Google obținând sute de mii de ore de filmari numai bune de analizat cu ajutorul inteligenței artificiale și folosit pentru actualizarea automată a hărților de navigare. Pentru…
-
[Știri IT]Uniunea Europeană impune reguli mult mai stricte pentru producătorii de gadgeturi smart
de -HuNTeR-- 0 răspunsuri
- 105 citiri
Denumit Cyber Resilience Act (CRA), noul set de reguli obligă producătorii de gadgeturi smart să respecte standarde de securitate mult mai stricte în proiectarea dispozitivelor și totodată să garanteze un răspuns prompt pentru remedierea vulnerabilităților de securitate descoperite în perioada post-vânzare. Fără legătură cu evenimentele recente, noua legislație a fost propusă în urmă cu doi ani cu scopul de a spori securitatea dispozitivelor precum ceasuri inteligente, jucării conectate la internet și aparatele electrocasnice care pot fi controlate de o aplicație. Multe dintre acestea sunt prevăzute cu microfoane și camere video, software-ul rudimentar putând fi cu u…
-
[ȘTIRI-IT] iPhone SE 4 are listă preliminară cu specificații. Când se lansează și cât va costa
de jklkjklkj- 0 răspunsuri
- 110 citiri
iPhone SE 4 va fi un upgrade major pentru actualul model SE, Apple dorind neapărat să aducă funcționalitatea Apple Intelligence și la utilizatorii cu bugete mai reduse, ajustând partea de specificații dar și prețul noului iPhone. Potrivit informațiilor obținute din rândul furnizorilor de componente, Apple nu se zgârcește cu dotările iPhone SE 4, echipând noul model de buget cu o cameră principală de 48MP și cameră frontală de 12MP cu tehnologie TrueDepth. Astfel, cel mai ieftin iPhone nou lansat va avea aceeași cameră principală întâlnită și la modelul iPhone 15, singurul compromis notabil fiind absența camerei ultrawide. Incluzând o cameră foto atât de performa…
-
TikTok a solicitat unui tribunal din Washington un ordin de urgenţă pentru a împiedica firma să devină inaccesibilă în Statele Unite, informează Rador Radio România. Vineri, compania de social media a pierdut cazul în care contesta o interdicţie aprobată de legislatorii americani la începutul acestui an. TikTok a transmis că va contesta decizia la Curtea Supremă. Sursa : Știripesurse.ro
-
[Știri IT]Motorola lansează razr 50 Ultra și edge 50 Neo în Mocha Mousse, culoarea anului 2025
de -HuNTeR-- 0 răspunsuri
- 94 citiri
Motorola continuă parteneriatul cu Pantone și lansează două modele de telefoane în culoarea anului 2025, Mocha Mousse (17-1230). Este vorba despre modelele razr 50 ultra, un pliabil flip, și edge 50 neo, un smartphone clasic, care vor fi disponibile la eMAG spre finalul lunii decembrie. Mocha Mousse și o colaborare de patru ani cu Pantone Deja la al patrulea an de colaborare exclusivă, Motorola și Pantone au făcut din culoare o punte între tehnologie și exprimare personală. Mocha Mousse (PANTONE 17-1230), o nuanță pământie și versatilă, simbolizează căldura și apropierea umană – un mesaj care se regăsește în filosofia celor două noi modele lansate. Motorola…
-
- 0 răspunsuri
- 120 citiri
ChatGPT continuă să fie gratuit, însă binevoința celor de la OpenAI care au tot deblocat funcții din versiunea ChatGPT Premium pare să aibă un scop anume, de a face versiunea ChatGPT free suficient de atrăgătoare încât utilizatorii acesteia să accepte până la urmă și compromisuri, cum ar fi strecurarea de mesaje publicitare printre răspunsurile generate de chatbot Până la urmă, Google Search face asta de la începuturi, afișarea de linkuri sponsorizate fiind parte esențială din modelul de business al companiei. Așa că de ce nu și OpenAI? Costurile cu dezvoltarea și susținerea ChatGPT sunt astronomice și suspectez că abonamentele Premium acoperă doar o fracțiune din ac…
-
- 0 răspunsuri
- 114 citiri
Îți vine sau nu să crezi, dar ChatGPT răspunde acum la atât de multe întrebări încât aproape ai crede că le știe pe toate. Lansat pe 30 noiembrie 2022 de Open AI, ChatGPT numără în prezent 300 de milioane de utilizatori activi săptămânal , iar chatbot-ul AI primește peste 1 miliard de mesaje în fiecare zi . CEO-ul Sam Altman susține că la proiectul său apelează nu mai puțin de 1,3 milioane de dezvoltatori numai din SUA, aceștia folosind diverse instrumente și servicii care le îmbunătățesc-accelerează productivitatea. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, trebuie amintit că ChatGPT a depășit pragul de 100 milioane de utilizatori activi săptămânal abia în…
-
- 0 răspunsuri
- 189 citiri
Veo pornește de la o simplă imagine statică, dezvoltând-o într-un clip video care recreează acțiunea/atmosfera transmisă de imaginea respectivă. Primul model generative AI video de la Google este disponibil acum pentru evaluare companiilor și antreprenorilor dornici să-l integreze în procesele creative. Lansat la numai trei luni după ce OpenAI ne-a luat prin surprindere prezentând Sora, un model AI capabil să „imagineze” la un nivel fotorealist scene complexe redate în clipuri video, Veo își propune să facă același lucru dar într-o formulă ușor accesibilă pentru utilizatorii acestui serviciu. Practic, poți porni de la o simplă poză, sau chiar un desen în care să repr…
