Jump to content

[Fotbal] - UEFA a pus "paie pe foc" în ziua în care Steaua a împlinit 76 de ani de la înființare! Postarea forului european


KING | ROBERT

Recommended Posts

  • LCS PREMIUM
Posted

Miercuri, 7 iunie, suflarea roș-albastră a sărbătorit 76 de ani de la înființarea clubului, iar FCSB și CSA Steaua au postat fiecare câte un mesaj pe rețelele sociale.

NjM2Jmhhc2g9NjY4YzZiN2Q4ZDdhMGM5NWI5MWE0

Gafa comisă de UEFA 

Pe lângă cele două cluburi care sunt în conflict, UEFA a distribuit și ea o postare în aceeași zi, în care erau ilustrate toate câștigătoarele Champions League din 1956 și până în 2022

În fotografia distribuită de forul european apare însă sigla celor de la FCSB în dreptul trofeului câștigat în anul 1986, chiar dacă acea perioadă, potrivit deciziei din prezent a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aparține de Clubul Sportiv al Armatei Steaua.

v8khWyh.png

Cum arată palmaresul deținut de FCSB și CSA Steaua după decizia ICCJ

Decizia luată marți, 28 martie, de ICCJ anulează procesul care a avut loc la Curtea de Apel.

În acest moment este în vigoare decizia dată de Tribunalul București, pe 5 iulie 2019, când Clubul Sportiv al Armatei a câștigat palmaresul Stelei de la înființare, 1947, până în 2003.

Din 2003 până în prezent, palmaresul îi revine formației lui Gigi Becali.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Palmares CSA Steaua București (1947-2003):

21 de titluri de campioană

20 Cupe ale României

4 Supercupe ale României

O Cupă a Campionilor Europeni

O Supercupă a Europei

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Palmares FCSB (2003-prezent):

5 titluri de campioană 

3 Cupe ale României

Două Supercupe ale României

Două Cupe ale Ligii

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

SURSA: digisport.ro

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

Terms of Use & Privacy Policy