Jump to content

[Formula 1] - Ferrari pregătește o ofertă incredibilă pentru Lewis Hamilton: Sunt avansate două scenarii


dRama t i c a

Recommended Posts

  • Global-Moderators
Posted

media-168482600772892900.png

 

Scuderia Ferrari pregăteşte o ofertă de 46 de milioane de euro pentru semnătura pilotului britanic Lewis Hamilton, septuplu campion mondial de Formula 1, conform ziarului Daily Mail, citat de DPA.

Hamilton este legat de Mercedes până la finalul acestui sezon şi până acum a repetat mereu că nu se gândeşte la o mutare şi vrea prelungirea contractului cu echipa germană.

Conform sursei citate, discuţiile despre extravaganta mutare sunt nu doar avansate la cel mai înalt nivel al lui Ferrari, dar însuşi preşedintele companiei, John Elkann, este în contact cu pilotul britanic.

Conform unui unui prim scenariu pentru sezonul viitor, Hamilton ar urma să facă pereche la Ferrari cu Charles Leclerc, iar Carlos Sainz Jr. va trebui să plece.

O a doua variantă este sacrificarea lui Leclerc pentru aducerea lui Hamilton, printr-un schimb între echipe. În acest scenariu, Hamilton ar fi coechipier cu Sainz la Ferrari, iar Leclerc ar face pereche cu George Russell la Mercedes.

Anterior, Hamilton, 38 ani, a spus că îşi doreşte să concureze pentru Ferrari într-o zi, dar mereu şi-a afirmat ataşamentul faţă de Mercedes.

Ferrari a cucerit ultimul său titlu mondial la constructori în 2008 şi ultimul la piloţi, cu Kimi Raikkonen, în 2007.

Hamilton, cu 103 victorii în Formula 1, ocupă în acest sezon locul patru în clasamentul general al piloţilor, cu 56 puncte.

Credit: STIRIPESURSE.RO

 

 

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

Terms of Use & Privacy Policy