Jump to content

[Știri lume] Speriați de facturi, românii au început să facă economie la energie. Măsurile luate la Aeroportul Henri Coandă


MahrezVM @ LCS

Recommended Posts

image.png.1ebe3d23ed1363c762f61019b4672829.png

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în primele opt luni ale acestui an, consumul de energie electrică a scăzut cu peste cinci procente, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Nu numai persoanele fizice, ci și companiile și-au redus activitatea ori au luat diferite măsuri pentru a tăia din costuri.

Pentru a reduce din consumul de energie, reprezentanții Aeroportului Henri Coandă au oprit aerul condiționat în anumite săli.

În plus, în parcarea exterioară, jumătate din becuri sunt stinse, iar iluminatul este oprit pentru zonele exterioare ale clădirii. În interior, angajații sunt obligați să oprească lumina din birouri, atunci când termină programul.

La fel se întâmplă în majoritatea companiilor și instituțiilor publice. Mare parte dintre măsuri au fost luate doar în ultima perioadă.

Potrivit datelor INS, consumul final de energie electrică a scăzut cu 5,3% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

 

Cum diferă consumul de energie față de anul trecut

Cel mai mult, scăderea se vede la nivelul populației, unde consumul a scăzut cu aproape opt procente.

O scădere de 4,5% s-a înregistrat și în economie. Practic, firmele și-au mai redus din activitate sau au aplicat diferite măsuri pentru a reduce din costuri. Multe dintre clădirile de birouri, de exemplu, au oprit luminile exterioare în timpul nopții.

Pe de altă parte, iluminatul public a înregistrat o creștere cu aproape patru procente. Asta și pentru că rețeaua încă folosește becuri clasice.

Facturile la energie electrică vor ajunge cu întârziere în perioada următoare, iar oamenii au fost prudenți. Mai mulți furnizori și-au anunțat deja clienții că își adaptează sistemele informatice, după ce plafonul pentru consum a fost modificat.

Adrian Mitroi, profesor de finanțe: „Nu au venit facturile la energie, când nu vin te aştepţi la surprize negative. Ai văzut facturile mai mari și la gaz și la energie și la combustibi. Evident, compprtamentul consumatorului va fi în primă fază reducerea consumului – becuri, întrerupătoare.”

 

România, dependentă de importul de energie

Cu toate acestea rămânem însă în continuare depedenți de import, unde creșterea este de 18,3%, în timp ce am reușit să exportăm cu două procente mai mult.

Cătălina Nedelcu, lector la ASE: „Sunt momente din zi în care suntem net exportatori, în altele, precum orele de vârf seara sau cât există un consum mare de energie, necesarul nu este acoperit din industria internă și importăm.”

Și Comisia Europeană a propus statelor să reducă cererea de energie electrică cu cel puțin 10% până pe 31 martie 2023. Iar reducerea cererii de electricitate ar putea duce și la prețuri mai mici, spun experții.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

Terms of Use & Privacy Policy