IoNuT™ Posted June 13, 2020 Posted June 13, 2020 După moartea lui George Floyd, un nou episod șocant s-a petrecut, dar de această dată în Mexic. Victimă a căzut un tânăr fotbalist de 16 ani, Alexander Martinez, care a fost împușcat în cap de polițiști, în orașul Acatlán de Pérez Figueroa, din statul Oaxaca. Totul s-a întâmplat marți seară, în jurul orei 22:50, când Alexander Martínez Gómez ieșea din casa bunicilor pentru a cumpăra suc, împreună cu niște prieteni, așa cum relatrează publicația Milenio. Ei aveau măști pe față, ca măsură de siguranță împotriva coronavirusului. A fost momentul în care un echipaj de poliție a început să tragă asupra lor după ce i-a confundat cu niște persoane înarmate pe care le urmăreau. A fost rănit și un băiat de 15 ani, care a fost dus la spital, conform presei din Mexic. Alexander Martinez era legitimat la Veracruz și visa să devină jucător profesionist. "Fiul meu avea un vis! Ei i l-au retezat! Ei nu sunt criminali, sunt copii! Cum să cred că au fost confundați?", a spus mama lui Alexander Martinez, care susține că nimeni nu i-a acordat primul ajutor fiului său. Vezi AICI imaginile cu momentrul original în care Alexander Martinez a fost comemorat. Martinez a fost înmormântat joi, în satul său din Vicente Camalote. Sicriul său a fost acoperit cu flori, dar și cu tricouri ale echipelor de fotbal, printre care și unul de la PSG, dar și unul al celor de la Monterrey. Proteste în Mexic după uciderea lui Alexander martinez. Polițistul care l-a împușcat a fost reținut Autoritățile din Mexic investighează incidentul, iar unul dintre polițiști a fost reținut. Anul trecut, organizația din Mexic care se ocupă cu drepturile omului a primit 344 de plângeri, iatr în acest an, 120, până în acest moment. Guvernatorul statului Oaxaca, Alejandro Murat, susține că autoritățile federale plănuiesc să asiste la investigații. În același timp, acesta a anunțat că Armata și Garda Națională vor fi folosite pentru menținerea ordinii în orașul din regiunea Papaloapan. Asta după ce au avut deja loc proteste în capitala Mexico City și în Guadalajara, proteste inspirate din cele făcute pentru moartea americanului George Floyd. "În Oaxaca legea se va aplica fără ezitare pentru cei responsabili de cazul lui Alexander", a spus Alejandro Murat. "L-au ucis, dar nu o să mă las bătută. Vreau ca toată lumea să fie alături de mine și să opună rezistență pentru că, dacă i-au făcut asta copilului meu, o pot face oricărui copil", a precizat mama lui Alexander Martinez. sursa: DigiSport
Recommended Posts
Archived
This topic is now archived and is closed to further replies.