Sari la conținut

Lenovo lansează tabletele Tab P11 5G și Tab P12 Pro 5G, modele cu procesoare Snapdragon și extra funcționalități.


sevolennia

Postări Recomandate

În cadrul evenimentului TechWorld 2021 organizat la început de lună septembrie cei de la Lenovo au introdus pe piață și două noi tablete, de fapt chiar primele tablete 5G din portofoliu. Vorbim despre modelele Tab P11 5G și Tab P12 Pro 5G, dispozitive cu diagonale generoase, procesoare Qualcomm Snapdragon și extra funcționalități. Detalii despre fiecare în parte avem mai jos.

Lenovo Tab P12 Pro 5G

Începem cu varianta P12 Pro 5G din acest duo, tabletă care mizează pe performanța livrată de procesorul Snapdragon 870. Pune la bătaie un display AMOLED de 12.6 inch cu rezoluție de 2560 x 1600 pixeli și are aspect 16:10 al imaginii, respectiv rată de refresh de 120Hz. Tableta ne oferă 8 GB RAM și 256 GB stocare, suficient pentru a stoca sezoane întregi din serialele favorite.

3(1)_592x297.jpg

Lenovo aduce aici pentru ecran și acoperire 107% pentru spectrul NTSC, suport Dolby Vision, HDR10+ și oferă luminozitate maximă de 600 nits cu suport DC Dimming. Avem 4 difuzoare JBL cu suport Dolby Atmos și tuning Lenovo Premium Audio. De asemenea, tableta vine echipată cu baterie de 10200 mAh cu suport pentru încărcare rapidă la 45W.

Primim Android 11 pe partea OS și suport Project Unity care ne permite conectarea tabletei la un PC Lenovo cu Windows 10 sau 11 și astfel transformarea tabletei în display wireless secundar. Tableta costă 610 dolari în varianta Wi-Fi, iar modelul 5G se va vinde în Europa pentru 600 euro

Lenovo Tab P11 5G

În plan secund avem modelul Lenovo Tab P11 5G, o tabletă echipată cu ecran IPS LCD de 11 inch, rezoluție de 2000 x 1200 pixeli și rată de refresh de 60Hz. Avem suport Dolby Vision, luminozitate maximă de 400 nits și procesor Snapdragon 750G, iar configuranția disponibilă include 8 GB RAM și 256 GB stocare flash.

6_592x408.jpg

Noua tabletă are suport pentru tastatură husă, pentru stylus (Precision Pen 2) și port USB-C cu funcționalitate DisplayPort pentru conectarea la un monitor extern. Avem și aici 4 difuzoare JBL cu Dolby Atmos, baterie de 7700 mAh și până la 12 ore de streaming video. Bateria se încarcă la 20W, iar greutatea este de 520 grame. Prețul este de 500 euro.

 

 

 

 

 

Sursa: mobilissimo.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate