Sari la conținut

[NEWS] Polițiștii au stabilit că fetița din Brăila nu a fost răpită. Presupusul agresor era un prieten de familie


.Alexander

Postări Recomandate

62199588.jpg

O fetiță ar fi fost răpită dintr-un autobuz la Brăila, iar polițiștii au preluat cazul, după apariția unui filmuleț pe rețelele de socializare. Ancheta polițiștilor a stsbilit că presupusul caz de răpire nu se confirmă, iar în imaginile de pe rețelele de socializare ea apărea alături de o persoană din anturajul familiei. Bărbatul care fusese filmat în timp ce ţinea în braţe, în autobuz, o fetiţă care plângea şi se zbătea, era de fapt un prieten al familiei copilului, a transmis IPJ Brăila, potrivit Agerpres.

„Urmare evenimentului sesizat prin apel 112 cu privire la imaginile apărute în spaţiul public care evidenţiază un bărbat care ţinea în braţe un minor, care plângea şi încerca să se smulgă din braţele bărbatului în timp ce se aflau într-un autobuz destinat transportului în comun, care circula pe raza municipiului Brăila, revenim şi vă informăm următoarele: În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii brăileni a fost identificat minorul, o fetiţă în vârstă de 3 ani, care în prezent se află la domiciliu, unde locuieşte împreună cu mama, bunica şi mătuşa, în municipiul Brăila şi nu a fost victima niciunei infracţiuni. Atât mama fetiţei, în vârstă de 26 de ani, cât şi mătuşa acesteia, le-au declarat poliţiştilor că este vorba despre o neînţelegere şi că bărbatul care apare in imaginile din spaţiul public este un prieten de familie apropiat, pe care minora îl cunoaşte foarte bine”,  au transmis polițiștii.

Mama şi mătuşa fetiţei le-au declarat poliţiştilor că, în cursul zilei duminică, s-au deplasat împreună cu bărbatul filmat de călători şi cu frăţiorul minorei într-un parc.

„Când au vrut să revină acasă, s-au grăbit să prindă un mijloc de transport în comun, femeile au luat băieţelul, iar bărbatul a luat în braţe fetiţa. În staţia de autobuz, în grabă, s-ar fi urcat într-un autobuz greşit, fapt pentru care fetiţa a început să se agite, însă el a coborât cu ea la următoarea staţie din Bariera Călăraşilor, s-au reîntâlnit şi au mers acasă, unde fetiţa se află şi în prezent, în afara oricărui pericol” au precizat polițiștii.

Cum au apărut suspiciunile de răpire?

Duminică seară, pe reţelele de socializare a apărut un filmuleţ făcut într-un autobuz din municipiul Brăila, în care apărea o fetiţă care plânge şi se zbate în braţele unui bărbat de etnie romă. Polițiștii s-au autosesizat cu privire la o posibilă răpire.

„Vă informăm că duminică, în jurul orei 22,00, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un autobuz destinat transportului în comun, care circula pe raza municipiului, ar fi fost un bărbat brunet care ţinea în braţe un minor care plângea şi încerca să se smulgă din braţele bărbatului. În prezent, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a transmis IPJ Brăila, potrivit Agerpres.

Pe filmuleţ se vede cum fetița îl loveşte cu palmele pe bărbat şi îl împinge, ca să scape din braţele lui.

sursa: stirileprotv.ro

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate