Sari la conținut

Case izolate, drumuri închise în mai multe județe din estul țării, din cauza ploilor. O femeie a fost salvată de sub casa prăbușită


George.

Postări Recomandate

 

Ploile abundente din ultimele zile continuă să producă pagube în județele din estul țării. Două drumuri judeţene din Vrancea au fost blocate, după ce râul Putna a ieşit din matcă şi a inundat carosabilul, iar 20 de gospodării au fost inundate. În Neamț, mai multe familii au fost izolate de apele crescute, care au rupt un pod. La Galați, o femeie a fost salvată de sub casa care s-a prăbușit peste ea. Inundații au provocat daune și în județele Tulcea, Ialomița, Galați și Brăila.

YWU3MDY1YzE4MGUwOWQ3Y2I0MmJkMDM0MTg=.thu

ACTUALIZARE 13.40 IALOMIȚA -> Mai multe străzi din municipiul Feteşti sunt inundate şi se acţionează pentru evacuarea apei, iar în două comune din judeţ apa a intrat într-o casă şi în mai multe gospodării, potrivit informaţiilor furnizate duminică de ISU Ialomiţa.

În municipiul Feteşti, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă acţionează pentru evacuarea apei de pe străzi, care face impracticabilă circulaţia pe mai multe artere din localitate.

În comuna Borăneşti se acționează cu o motopompă pentru evacuarea apei din trei gospodării şi o casă, iar în comuna Bărbuleşti se intervine cu două motopompe pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie. 

ACTUALIZARE 11.55 GALAȚI -> Zeci de curţi, anexe gospodăreşti, subsoluri şi străzi au fost inundate, duminică, în cartierele Valea Oraşului şi Barboşi din municipiul Galaţi, în urma ploii torenţiale.

Între orele 5.00 şi 8.00, în municipiul Galaţi s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii, din primele estimări acestea fiind cuprinse între 60 şi 80 l/mp, iar apa s-a acumulat în mai multe zone din oraş, potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

 

Digi24.Ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate