Sari la conținut

Prima tranșă din vaccinul anti-COVID al Moderna ajunge miercuri în România


Mirela

Postări Recomandate

Prima tranșă din vaccinul anti-COVID al companiei Moderna - al doilea autorizat în Uniunea Europeană, după cel al Pfizer BioNTech - va ajunge în România miercuri, a anunțat medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România.

 

2vaccin-covid.jpg.7dda2487445bd0920db2dd1fabcffa8b.jpg

sursa.

El a precizat, la Digi 24, că prima tranșă va fi una simbolică, sub 15.000 de doze.

În Uniunea Europeană sunt aprobate la acest moment de către Agenția Europeană a Medicamentului două vaccinuri împotriva COVID-19 - cel al BioNTech Pfizer și cel dezvoltat de compania Moderna. În România, campania de vaccinare a început în 27 decembrie, în rândul cadrelor medicale, cu vaccinul BioNTech/Pfizer.

Luni dimineață a ajuns în România a patra tranșă de vaccin Pfizer - 150.150 de doze, care au fost distribuite la Institutul Cantacuzino din Capitală și către centrele din țară. Din cele 3 tranșe anterioare de vaccinuri, sosite în România până la data de 6 ianuarie 2021 (de 300.300 doze), s-au distribuit 131.370 doze, din care, numai astăzi, 11 ianuarie, 17.130 doze, către direcțiile de sănătate publică județene și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

Potrivit datelor puse la dispoziția centrului național de vaccinare de către Institutul Național de Sănătate Publică, duminică situația privind derularea campaniei de vaccinare în spitale era următoarea:

  • Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore) – 5.993.
  • Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) – 108.294.
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate