Sari la conținut

Primul mesaj publicat de fiica lui Diego Maradona după moartea tatălui: ”Așteaptă-mă acolo, te iubesc!”


Blu3HaSky

Postări Recomandate

 

img.jpg

Diego Maradona, fotbalistul argentinian care a făcut ca lumea întreagă să fie îndoliată, după moartea sa fulgerătoare, a lăsat în urmă cinci copii: trei fete și doi băieți, dar și nepoți.

Acum, însă, cei menționați mai sus nu mai pot decât să își amintească de eroul lor și să îl cinstească prin mesaje, așa cum a și făcut una dintre fiicele vedetei.

Dalma Mardona, căci despre ea este vorba, deși ajunsă la maturitate, având 33 de ani, și devenită și ea părinte la rândul ei, nu poate încă accepta moartea tatălui ei.

“Mereu mi-a fost foarte frică de moartea mea, dar nu astăzi... Pentru că ştiu că va fi momentul în care te voi revedea şi te voi îmbrăţişa din nou! Deja îmi este dor de tine, tata! Voi rezista aici, fără acea parte a inimii mele pe care ai luat-o cu tine! Te voi iubi şi te voi apăra toată viaţa mea pentru că îți mulţumesc pentru viaţa împărtăşită cu noi! Sunt distrusă, dar voi merge înainte! Aşteaptă-mă acolo. Ne vom vedea, până atunci voi exersa Y COMO EL EL pentru ca atunci când ne vom vedea să cântăm din nou împreună din toţi rărunchii. De fapt tu cântai frumos şi eu ţipând. Te iubesc, tata! Te voi iubi şi te voi apăra toată viaţa! Şi dacă nepoata ta vrea să vorbească cu tine prin apel video, ca înainte, voi muri în interior, dar stai liniştit, îi voi povesti exact cine ai fost, cine eşti şi cine vei fi mereu! Şi ea te iubeşte. Mă adun şi nu îmi imaginez cum va fi viaţa mea fără tine... NU POT... Dar sunt aici cu cel mai bun soţ din lume şi cu o fiică care mă obligă să merg înainte! Viaţa este scurtă, astfel că ne vom revedea în curând. Îţi aduc margarete pentru a-ţi decora echipamentul şi te rog să te uiţi din nou la mine cu acea iubire care se vede în fotografie! Te iubesc veşnic!”, a scris Dalma Maradona pe pagina sa de Instagram, în dreptul unei vechi amintiri cu tatăl ei.

După publicarea acestui mesaj, Dalma a adunat în doar câteva ore aproape 900.000 de aprecieri în mediul online, dar și o mulține de mesaje de încurajare, căci are mare nevoie în această perioadă.

 

Sursa - SpyNews

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate