Mirela Postat Noiembrie 9, 2020 Share Postat Noiembrie 9, 2020 Principalele surse de infectare cu coronavirus sunt transportul în comun, petrecerile, mai ales ale adolescenților, și fabricile în care nu se respectă măsurile de protecție. Este concluzia medicului Cristian Oancea, managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara. „În primul rând transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici. Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, cei mai afectați fiind vârstnicii. Aceste 3 mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții”, a spus Oancea. „Am avut, cel puțin la noi în zonă, multe petreceri, cu reguli care nu se respectau, și aici autoritățile locale și-au făcut datoria. Cred că ignorarea acestor măsuri și iresponsabilitatea în special a adolescenților ne duc în punctul în care suntem. Cert este că în curând, dacă nu vom fi solidari și dacă nu vom fi responsabili, o să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță, pentru că nu mai avem unde să-i punem”, a adăugat el. Medicul spune că, după intrarea în vigoare a noilor restricții, în această noapte, speră ca în 2 săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 să ajungă la un platou și apoi să înceapă să scadă. sursa. Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Mai multe opțiuni de partajare...
Cosmin.. Postat Noiembrie 9, 2020 Share Postat Noiembrie 9, 2020 Bun post admine, m-ai cucerit Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Mai multe opțiuni de partajare...
Mirela Postat Noiembrie 9, 2020 Autor Share Postat Noiembrie 9, 2020 te puup :** Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Mai multe opțiuni de partajare...
Postări Recomandate
Arhivat
Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.