[ Champion Story ] Gnar

[sweeeet]

Numele campionului: Gnar

Poza:

Poveste: 

Înainte ca gheața și zăpezile să se așterne peste el, Freljordul era un tărâm minunat, cel puțin pentru cineva care vedea lumea asemenea lui Gnar.

Gnar era un yordle tânăr și plin de energie, care, asemenea altora ca el, trăia liber printre triburile încercate ale nordului. De-abia dacă era suficient de mare încât pașii lui să lase urme în zăpadă, dar temperamentul său era pe măsura bestiilor de zece ori cât el. Când ceva nu-i era pe plac, Gnar se înfuria și bolborosea ocări, ca un vulcan gata să erupă. Se simțea mai în largul lui alături de creaturile mai mari și mai înțelepte, care știau să păstreze distanța față de muritori. Pentru el, acestea erau un fel de yordeli uriași cu blană albă... iar asta-i era de ajuns.

În timp ce triburile culegeau fragi sălbatici și licheni prin tundră, Gnar avea grijă să adune obiecte mult mai importante, precum pietre, nuiele și păsări moarte de prin noroi. Cea mai mare comoară a lui era un maxilar de drüvask. Când l-a scos prima oară din pământul înghețat, a chițăit de bucurie și l-a aruncat cât de departe a putut.

A căzut la două salturi distanță.

Încântat de succesul lui, Gnar a început să-și poarte ''bumerangul'' cu el oriunde se ducea. Lumea îi oferea în fiecare zi noi surprize și delicii: scame lucioase, nectar dulce sau obiecte rotunde, dar nimic nu-l încânta mai mult decât să arunce și să prindă noua lui armă preferată. Începuse să se creadă un vânător priceput și să urmărească cirezi de bestii sălbatice care nici măcar nu-l băgau în seamă.

Însă chiar și Gnar putea simți schimbarea care se prevestea în aer. Cerul părea mai întunecat. Vântul era mai rece. Triburile muritoare, care odată căutau de mâncare împreună, păreau acum să se vâneze unele pe altele...

Yordelii mari și albi sigur știau ce era de făcut. Gnar avea să meargă la ei.

Folosindu-și toate abilitățile de vânător, a reușit să le ia urma până pe vârfurile înzăpezite ale unui enorm lanț de munți, mult mai departe decât fusese vreodată. În timp ce se apropia tiptil, a văzut acolo o grămadă de muritori adunați laolaltă. Se întâmpla cu siguranță ceva interesant acolo, dar nimeni nu părea prea încântat.

Apoi pământul s-a cutremurat și s-a despicat. Pentru prima oară în viața lui Gnar, toți ceilalți din jurul lui erau furioși și nu invers. Muritorii urlau. Yordelii mari urlau și ei.

Dar apariția monstrului i-a redus pe toți la tăcere.

Din abisul proaspăt căscat s-a ridicat o creatură cu coarne enorme, tentacule care biciuiau aerul și un singur ochi, care ardea cu o lumină ciudată. Priveliștea i-a ridicat blana de pe spate lui Gnar. Unii dintre muritori o luaseră la fugă. Gnar a simțit o durere stranie în piept, ca o senzație care l-ar fi încercat dacă și-ar fi rătăcit bumerangul sau dacă ar fi știut că nimeni nu-l va mai lua vreodată în brațe. Acel monstru îngrozitor voia să le facă rău prietenilor săi.

Iar asta l-a enervat teribil. În acel moment, Gnar s-a înfuriat cu adevărat pentru prima oară.

Nu mai vedea altceva decât monstrul în fața ochilor. Într-o clipă, a țâșnit prin aer, către el. În saltul său, a apucat un bulgăre de zăpadă... sau cel puțin, așa a crezut. De fapt, era un bolovan smuls din munte, pentru că Gnar devenise la fel de mare ca yordelii albi. Avea să-l trimită pe monstru înapoi de unde venise, pocnindu-l direct în moaca aia urâtă!

Dar n-a mai apucat să-l lovească. A simțit un fior mai rece decât orice iarnă, unul care părea să transforme chiar și aerul în gheață. Magia elementală l-a înghețat pe loc, strângându-l în pumnul ei. Totul, inclusiv monstrul, s-a adâncit în liniște. Forța și furia yordelului s-au topit. O oboseală teribilă l-a cuprins și l-a adâncit într-un somn profund.

Gnar a dormit multă, multă vreme. Când s-a trezit, și-a scuturat gheața de pe umeri, respirând greu. Toți ceilalți dispăruseră. Fără niciun monstru cu care să se lupte și fără prieteni pe care să-i apere, se simțea iar mic și singur pe lume.

Nici pământul nu mai semăna cu ce-și aducea el aminte. Era zăpadă peste tot, atât cât putea cuprinde cu privirile. Însă a dat peste bumerangul său mult-iubit chiar lângă el, ceea ce l-a înveselit nespus, așa că a pornit în grabă să vâneze ceva.

Chiar și acum, Gnar nu înțelege ce s-a întâmplat în acea zi și nici cum a scăpat. Dar se bucură din plin de lumea în care trăiește, adunând tot felul de ciudățenii și explorând diverse locuri.