[ Champion Story ] Malzahar

[Cosmina]

• Numele campionului: Malzahar - Profetul vidului
• Poza: 
• Poveste:

Sub razele soarelui arzător al Shurimei au existat mereu oameni înzestrați cu puterea de a prezice viitorul. Singurul fiu al unor vânzători de talismane, Malzahar nu și-a dat seama că avea acest talent până în momentul în care părinții săi au fost răpuși de o boală nemiloasă atunci când era doar un copil. Singur pe lume și chinuit de amintirea morții lor, a trebuit să se descurce singur pe străzile din orașul Amakra, unde a început să ghicească viitorul în schimbul câtorva bănuți sau a unei coji de pâine.
Pe măsură ce prezicerile sale s-au dovedit din ce în ce mai exacte, reputația lui a început să crească. Își folosea puterile pentru a prezice cu cine urma să se căsătorească un vânzător de cămile, sau unde aveau să nimerească pumnalele aruncate în timpul jocurilor de la bâlci. În curând, a ajuns să-i primească pe cei ce veneau la el nu încălțat cu sandale pline de nisip, ci cu conduri împodobiți cu pietre prețioase.
Dar, indiferent câte preziceri făcea, Malzahar nu-și putea vedea propriul destin. Viitorul lui rămânea nedeslușit.
Din ce în ce mai dezamăgit de propriul succes, a început să observe diferențele enorme de bogăție dintre oameni și modul în care cei nemulțumiți de propria viață foloseau violența pentru a se răzbuna pe ceilalți. A înțeles că oamenii erau prinși într-un ciclu etern de durere provocată deseori chiar de ei înșiși și că niciun fel de prezicere nu putea să-i scape de acest blestem. Curând, Malzahar a fost cuprins de un sentiment de deșertăciune, care până la urmă l-a determinat să vândă tot ce avea și să plece definitiv din Amakra.
A cutreierat în lung și-n lat tărâmul, ajungând atât în saiurile minore, cât și printre ruinele Shurimei antice. Acum că se distanțase de toți ceilalți, putea în sfârșit să-și asculte gândurile. A avut viziunea cruzimii de care erau capabili oamenii și a văzut un viitor în care corupția putea pune stăpânire pe întreaga lume. Chiar și în lumina zilei, a început să aibă viziuni febrile și să audă voci nepământești, care-i șopteau că aveau să vină războaie și vremuri de restriște, iar oamenii aveau să sufere etern.
A rătăcit din ce în ce mai departe, până când nisipurile au lăsat loc sării. N-avea cum să știe, dar ajunsese în Icathia, un oraș pierdut ce fusese devastat de războaiele unei ere demult apuse. Malzahar a privit într-un abis ce se căscase ca o gură zimțată și și-a deschis în fața lui mintea deja instabilă, mistuit de dorința de a înțelege. Iar Vidul i-a răspuns.
Acesta ar fi fost sfârșitul tragic al oricărei altei povești, dar cumva, Malzahar a supraviețuit. Pentru o clipă, entitatea ce sălășluia în întuneric a atins sufletul frânt al prezicătorului, însă chiar și acel scurt moment a fost îndeajuns pentru a-i umple complet mintea cu energiile sale bizare și misterioase.
După această experiență, ființa singuratică ce a plecat din Icathia nu mai era un simplu om, ci mult mai mult de-atât. În abis, Malzahar întrezărise soluția pentru toate suferințele la care fusese martor de-a lungul vieții lui de muritor. Și-a dat seama că viitorul lui nu era deloc nedeslușit, cum îl crezuse, ci era o viziune a adevăratei sale meniri: să grăbească sfârșitul lumii. A hotărât să se întoarcă printre oameni și să le povestească despre neantul divin care era dornic să-i îmbrățișeze pe toți, indiferent de credința lor. Voia să prorocească mântuirea întregii lumi.
Și-a găsit primii discipoli în rândurile nomazilor din adâncurile deșertului. Nomazii au privit înmărmuriți cum Malzahar și-a folosit noile puteri dăruite de Vid pentru a sfâșia pământul și a invoca din abis creaturi de coșmar, care i-au ucis pe toți cei care îndrăzneau să se îndoiască de adevărul spuselor sale. În câteva luni, printre caravanele de negustori au început să circule zvonuri stranii. Unii povesteau că văzuseră oameni care se sacrificau de bunăvoie în fața unor puteri nevăzute, iar alții spuneau că fuseseră martorii unor cutremure puternice care despicaseră pământul Shurimei în falii de sute de kilometri lungime.
În anii următori, legenda lui Malzahar s-a răspândit chiar și în porturile din nord. Cu cât profetul a adunat mai mulți discipoli, cu atât inimile și mințile celor din apropierea lor au ajuns să fie stăpânite mai des de viziuni malefice. Încetul cu încetul, teama s-a transformat în superstiție. Acum, până și sătenii obișnuiți cu greutățile din întinderile pustii au început să sacrifice animale pentru a îmbuna videmeridele din măruntaiele pământului.
Din păcate pentru ei, aceste sacrificii îl ajută de fapt pe Malzahar să grăbească sfârșitul lumii.