[ Champion Story ] Vel'Koz

[Cosmina]

• Numele campionului: Vel'Koz - Ochiul vidului
• Poza: 
• Poveste: 

Cei ce vor să înțeleagă cu adevărat oroarea numită Vel'Koz trebuie mai întâi să știe cine sunt Observatorii și cum au fost respinși de tărâmul muritorilor.

Dincolo de planul fizic, în afara sa, dar cumva sub el, se află abisul ce nu poate fi cunoscut niciodată. Este tărâmul Vidului, un loc unde nu poate pătrunde nicio ființă muritoare sau nemuritoare. Contează prea puțin cum sau de ce a fost creat acel loc, important este doar că există. Vidul este etern. Vidul înghite totul.

În locul acela, în întunericul rece și nesfârșit, totul este egal și gol. Timp de nenumărate ere, acest adevăr a adus puritate. În Vid era ''pace'', dacă un asemenea cuvânt putea exista acolo.

Apoi, ceva s-a schimbat. Nu în tărâmul Vidului, ci în afara lui. Unde înainte nu exista nimic, acum apăruse... ceva. Simpla sa existență deranja entitățile vaste, reci și fără formă care pluteau prin întunericul absolut al Vidului. Înainte, nici măcar nu înțeleseseră că erau conștiente, dar acum știau că nu puteau tolera prezența acestui al doilea loc, a acestui tărâm de creație covârșitoare și nestatornică.

Entitățile au început să privească. Să observe.

Și, nu după mult timp, Observatorii au început să fie observați la rândul lor. Mințile minuscule ale muritorilor care se întindeau spre ei erau nesemnificative, nimic mai mult decât puncte de lumină aflate la marginea hăului etern. Totuși, prin ele, Observatorii au văzut șansa de a invada tărâmul fizic, de a-l distruge, de a reduce la tăcere pulsul intolerabil al realității din afara Vidului.

Cei mai îndrăzneți dintre ei au rupt vălul Vidului și s-au propulsat în sus, unde au fost teribil de dezorientați de schimbarea bruscă dintre abis și natura trupească și liniară a realității. Într-o clipă, au simțit existența timpului, a căldurii și a durerii...

Apoi, tot ce-au mai simțit a fost frigul. Calea era zăvorâtă, iar zeci de Observatori rămăseseră blocați în spațiul liminal dintre cele două tărâmuri, înghețați în acel moment de tranziție.

Ființele rămase în Vid s-au cutremurat. Nu înțelegeau ce se întâmplase, dar știau că fuseseră trădate.

Drept urmare, s-au adaptat.

Proiectându-și puterea în tărâmul fizic, Observatorii au cuprins materia primitivă din care era format și au plăsmuit-o, corupând-o și oferindu-i conștiință. Aceste creații au fost primele Odrasle ale Vidului, ochii și urechile stăpânilor lor, trimise în coșmarul existenței pentru a privi, a asculta și a învăța.

Printre ele, una este mai presus de celelalte. Poate cea mai veche dintre ele care a mai rămas în viață în afara Vidului, aceasta a primit nenumărate nume din partea ghinioniștilor care au întâlnit-o. Cu mii de ani înainte ca Icathia să dezlănțuie Vidul, popoarele primitive din Shurima se temeau de diavolul Vel'Koz, care se cățărase din lumea de apoi pentru a fura visele înțelepților. Deși numele lui nu poate fi tradus în nicio limbă modernă, sensul acestuia nu este departe de ''înțelegere prin nimicire''.

Foamea nestăvilită de cunoaștere l-a condus pe Vel'Koz de-a lungul și de-a latul lumii, de la cele mai înalte piscuri, la cele mai adânci hăuri. Șiret și calculat, Vel'Koz a privit în tăcere evoluția, stagnarea și declinul multor civilizații, a petrecut secole întregi căutând secrete pe fundul oceanului și a notat până și mișcarea stelelor de pe cer.

El poartă toate aceste cunoștințe înapoi în marile rifturi din adâncurile Runeterrei, unde le împărtășește Observatorilor. Iar dacă un muritor îi stă în cale, îl anihilează fără să ezite. Căci Vidul este etern și ne va înghiți pe toți.