Sari la conținut

Caută în comunitate

Afișez rezultate pentru tagurile 'review'

  • Caută după taguri

    Tastează taguri separate prin virgulă.
  • Caută după Autor

Tip conținut


Forumuri

  • ADMINISTRARE & DEZVOLTARE
    • Zona Administrativă
    • Zona Utilizatorilor
    • Afiliere Servere
    • JOIN WITH US # THEGAMESTRACKER.COM
  • SERVERE PUBLICE ONLINE
    • TS.LEAGUECS.RO & DISCORD SERVER
    • Counter Strike 1.6 - Servere Oficiale
    • MIX-AREA LEAGUECS ROMÂNIA
    • San Andreas Multiplayer - Servere Oficiale
  • PROIECTE LEAGUECS
  • CATEGORIA GENERALĂ
  • ARHIVĂ

Găsește rezultate în...

Găsește rezultate care conțin...


Cată creare

  • Început

    Final


Ultima actualizare

  • Început

    Final


Filtrează după numărul de...

Înregistrat

  • Început

    Final


Grup


Titlul de membru


Server & Games

Găsit 3 rezultate

  1. Sursa: go4games.ro Mortal Kombat 1 și-a propus să reprezinte un nou început pentru seria care a scris istorie încă de la începutul anilor ’90. La prima vedere, am putea spune că și reușește: povestea merge în anumite direcții neexplorate încă, unele personaje clasice sunt prezentate într-o cu totul altă lumină, iar sistemul de Kameo Fighters ar fi trebuit să aducă o gură de aer proaspăt sistemului de luptă. Însă, după ceva vreme alături de noul joc al celor de la NetherRealm Studios, Mortal Kombat 1 pare mai degrabă o simplificare a formulelor anterioare decât un nou start. Povestea, ca un film nu neapărat bun: După cum ne-au învățat titlurile produse de NetherRealm de la Mortal Kombat vs. DC Universe încoace, nici din Mortal Kombat 1 nu lipsește modul Story. Această abordare, de a combina secvențe cinematice spectaculos realizate cu diferite lupte, începe însă să-și arate vârsta. Câteodată pauzele cinematice dintre lupte sunt prea lungi, te plictisești așteptând, mai ales că povestea, de la un punct încolo, devine extrem de previzibilă. Iar, în timp ce în titlurile anterioare aveai parte de o progresie a dificultății pe măsura ce avansai în Story Mode, în MK1 și lupta cu boss-ul final este la fel accesibilă precum prima confruntare din joc. Singura adăugire din acest mod de joc este reprezentată de secvențele de tip Test Your Might din Story, însă și acelea sunt foarte rare și fără niciun fel de aport narativ. Cât despre noile ipostaze în care găsim personajele clasice, în noul univers conceput de Liu Kang după sfârșitul lui Mortal Kombat 11, acestea sunt, în mare parte, doar o fațadă. Chiar dacă pornesc ca frați, povestea va avea grija ca Scorpion și Sub-Zero să devină inamici, iar Raiden, deși un simplu lucrător al câmpului la început, să-și primească puterile electrice. Când premisele îți permiteau să faci absolut orice cu aceste personaje, astfel de decizii narative dau dovada de o lipsă acută de inspirație în rândurile celor responsabili cu scenariul jocului. Însăși evoluția narativă a jocului duce spre… un mare fâs. Un boss final previzibil, de care pasionații seriei probabil ca s-au săturat deja, cu un deznodământ la fel de neinspirat care pur și simplu face irelevant faptul că, teoretic, povestea MK1 a luat-o de la zero. Ce-i drept, secvențele cinematice din acest Story Mode sunt foarte, foarte arătoase, cu unele dintre cele mai reușite animații faciale pe care le-am văzut, realizarea tehnica putând rivaliza cu orice film de animație CGI. Gameplay simplificat: Inițial, am privit cu încredere conceptul de Kameo Fighters pe care Mortal Kombat 1 îl promitea: pe lângă luptătorul principal, puteai alege și un soi de aliat, care stătea în umbră și apărea doar atunci când îl apelai pentru a-și împrumuta mișcările speciale. Mai puțin plăcut este că nu poți lupta, dacă dorești, fără acest Kameo Fighter. Deci înfruntările 1vs1 simple, clasice, pur și simplu nu sunt o opțiune în acest joc. Apoi îți dai seama că nici luptătorii din distribuția principală nu mai au mai multe variațiuni, doza de imprevizibil venind acum din cuplarea acestora cu câte un Kameo Fighter. Teoretic, ar trebui să fie mult mai ușor să înveți și să stăpânești un anumitor personaj, pentru ca apoi să-l cuplezi cu un Kameo Fighter care îi conferă abilități suplimentare potrivite stilului tău de joc. Oricum ai privi-o, tot ca un soi de simplificare pare. Un exemplu evident este cel al loviturilor de tip Fatal Blows, fostele X-Ray-uri, altădată niște combo-uri extrem de spectaculoase executate de fiecare luptător în parte. Acum, vizual și nu numai, lucrurile sunt mult simplificate: personajul tău dă prima lovitura, apoi inamicul este luat în primire de Kameo Fighter, care îi aplica un combo, seria fiind încheiată din nou de luptătorul tău. Contribuția Kemo Fighter-ului este însă mereu aceeași, aplicând o doză de monotonie mult prea puternică unuia dintre cel mai spectaculoase aspecte ale jocurilor precedente din serie. Unde mai pui că distribuția de Kameo Fighters este destul de redusă în comparație cu cea principală, iar unele personaje iubite din serie (precum Sonya sau Kano) se regăsesc doar sub formă de luptători Kameo. În schimb, întâlnim câteva dintre personajele din „era 3D” a seriei, precum Havik sau Nitara (interpretată oribil de Megan Fox), la fel de insipide acum cum erau și în anii 2000. Din fericire, toate personajele sunt „fun” de jucat, cu mișcări speciale bine gândite, care asigură o desfășurare fluentă și dinamică a luptelor. De asemenea, s-a pus mai mult accent pe confruntările aeriene, MK1 fiind de departe cel mai responsiv și eficient joc modern al seriei când vine de loviturile aplicate din sărituri. Per total, un sistem de luptă bun, însă vizibil simplificat din anumite puncte de vedere. Koncluzie: Pe lângă modul Story și clasicele Arcade Towers, Mortal Kombat 1 renunță la Krypt în favoarea unui nou mod de joc – Invasion –, un soi de combinație de Piticot, explorare și lupte a la Mortal Kombat, a cărui parcurgere poate debloca anumite bonusuri, precum elemente de personalizare vizuală pentru luptători. Personal, nu am avut foarte multa răbdare cu el, creându-mi impresia unui mod ceva mai elegant de a masca parcă nelipsitul grind. Aș fi preferat oricând un mod action/adventure în stilul Shaolin Monks sau un turn cu provocări precum în MK9. Online, meciurile din MK1 câteodată merg fără niciun fel de probleme, alteori ai parte de blocări și deconectări ivite parca de nicăieri. Nici funcționalitatea cross-platform nu era încă implementată în Mortal Kombat 1 la ora redactării acestui review. În concluzie, deși rămâne un fighting game foarte distractiv, cu o prezentare vizuală aproape impecabilă, Mortal Kombat 1 nu este nici pe departe pe atât de revoluționar pe cât a fost promis. Mai mult, anumite aspecte au fost mai degrabă simplificate față de titlurile anterioare din serie, iar atât modul Story, cât și povestea în sine, au nevoie de o „renovare totală” pentru a rămâne relevante în viitor.
  2. Știu că în ultima perioadă am cam ignorat perifericele când am făcut lista de review-uri pentru ZONA și PlayGround, dar stăți făr’ de grijă că încă îmi plac și astea. Și uite, ca să vă dovedesc, am pus mâna de curând pe un mouse foarte promițător care “riscă” să devină un best-seller: HyperX Haste II Wireless. Cei care vorbesc perifericeza, știu ce produse a lansat producătorul în ultima vreme, mai ales după despărțirea de Kingston, iar pentru cei neinițiați, căscați ochii că s-ar putea să va placă ce urmează să povestesc. Evident, HyperX Haste II Wireless este continuarea unei serii deja populare, așa că baza era deja acolo. Doar că la o primă vedere, ăștia doi șoareci sunt foarte diferiți, atât la interior, cât și la exterior. O să încep analiza de la exterior, ca mai apoi să discutăm despre specificațiile care fac din continuarea primului Haste un upgrade simțitor și bine meritat. HyperX Pulsefire Haste Wireless, primu’, este din ăsta aerat, cu găurele. Producătorul a luat această decizie pentru a scădea din greutatea mouselui, acesta fiind un focus în procesul de R&D, dar ajută și pentru persoanele cu palme umede; deci win-win. Și cumva, a prins binișor, prima generație a acestui șoarec înregistrând un număr onorabil de vânzări. Și a fost disponibil și-n mai multe versiuni, adică cu și fără fir, iar între timp a ajuns și foarte accesibil, ceea ce i-a ajutat cauza destul de mult. SURSA
  3. Sunt un mare fan al gaming-ului pe controller. Am crescut cu un Xbox sub televizor și am ajuns să împing tastatura și mouse-ul la o parte atunci când am de jucat un joc single player care să nu fie shooter. Și fix de asta, când a venit controller-ul HyperX Clutch Gladiate în teste abia așteptam să îl pun la treabă. Un controller la sub 200 de lei cu apucături de Elite? Unde semnez? Și, după mai multe zile de joac… ăăă, am vrut să zic muncă, am aflat tot ce-i tare și tot ce nu-i așa grozav la HyperX Clutch Gladiate. Are acest controller ce-i trebuie pentru a fi o variantă bună pentru cei pe care nu îi deranjează cablul? Ei bine, răspunsul se ascunde mai jos. Construcție și design Vorbind strict din perspectiva aspectului și al construcției, HyperX Clutch Gladiate primește o bilă albă de la mine. E majoritar negru, cu câteva accente roșii pe ici-colo, că doar n-ar mai fi HyperX dacă nu ar avea și nițel roșu. Se simte ok în mână și este și destul de ușor, cel mai probabil datorită faptului că vorbim despre un controller pe fir, nu unul wireless. În plus, plasticul din care este făcut pare de bună calitate și nu mi-a dat impresia că s-ar sparge ușor în mâinile unui gamer mai agresiv. Butoanele de pe față se simt la fel ca la orice alt controller de Xbox. Adică nu grozav, dar nici măcar un Xbox Elite V2 nu are cine știe ce butoane pe față. Apoi ajungem la speța butoanelor LB, RB, LT, RT, care sunt chiar ok. Butoanele de pe bumper sunt destul de tactile și sharp, iar una dintre funcțiile cele mai interesante ale acestui controller este posibilitatea de a schimba cursa ambelor triggere. Experiența în utilizare De ce ai face asta? Ei bine, dacă te joci un shooter cu o armă care nu e automată, o cursă mai mică a butonului RT te poate ajuta să tragi mai repede și, implicit, îți dă mai multe șanse să omori inamicul. Chestia asta am văzut-o în trecut doar pe modele premium, care se învârt în cu totul altă categorie de preț, ceea ce e o mare bilă albă pentru HyperX Clutch Gladiate. Dar asta nu e singura funcție high-end pe care o regăsim aici. Pe spate am sesizat imediat este prezența a două butoane programabile foarte utile. Și aici avem aceiași poveste ca la blocajul pentru trigger: o funcție high-end pe un controller la un preț accesibil. Trebuie să recunosc că, pentru titlurile pe care le joc eu, butoanele astea de pe spate nu sunt atât de folositoare, dar am vorbit și cu oameni care nu ar mai putea trăi fără ele. Iar acum ajungem la adevărata întrebare: cum e să te joci cu HyperX Clutch Gladiate? Ei bine, am numai lucruri bune de spus despre asta. În primul rând, mi-au plăcut foarte mult ambele joystick-uri. Sunt foarte bine calibrate și forța de care e nevoie pentru a mișca maneta în oricare direcție este ce trebuie. Singurul lucru pe care îl am de reproșat aici este materialul din care sunt făcute ambele joystick-uri: plastic în loc de cauciuc. Înțeleg de ce cei de la HyperX au făcut asta (pentru a ține prețul mai jos), dar oricând prefer un joystick din cauciuc. HyperX Clutch Gladiate are forma unui controller obișnuit de Xbox, deci dacă ai mai folosit așa ceva în trecut îți va lua foarte puțin să te obișnuiești cu el. Și mai bine decât atât este input lag-ul, care este insesizabil. Dar ce este o binecuvântare se poate transforma într-un blestem, deoarece (așa cum am zis și mai sus), HyperX Clutch Gladiate este un controller pe fir. Cablul inclus în pachet este gros, de bună calitate și nu pare că se va rupe foarte ușor, ceea ce e bine. Ce nu e așa bine este lungimea cablului, care este prea scurtă pentru a folosi controller-ul conectat la o consolă aflată în celălalt capăt al camerei. Pentru joaca pe PC, chestia asta nu e o problemă, dar daca vrei să legi HyperX Clutch Gladiate la un Xbox, trebuie să iei asta în calcul. Concluzie În final, recomand cu căldură HyperX Clutch Gladiate oricărui pasionat de gaming pe controller. Sigur, materialele folosite nu sunt cele mai bune iar cablul poate fi un inconvenient pentru unii, dar pentru prețul de 180, eu zic că acest pachet de funcții este imbatabil. La un preț substanțial mai mic decât un controller obișnuit de Xbox de la Microsoft, HyperX Clutch Gladiate vine cu funcții pe care le găsești în mod normal doar pe variantele Elite (care costă la nord de 700 de lei), este robust și își face treaba exemplar în jocuri, dacă nu te deranjează cablul. Overall, HyperX Clutch Gladiate pleacă de la mine cu o mare recomandare și un thumbs up. SURSA
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate